cutia cu nisip
priveşte-mi braţele nu mai sunt deloc vinete
ţi-am zis că acele urme de la perfuzii vor trece rapid
priveşte-mi ochii Tată nu mai sunt vişinii
reuşesc să dorm noaptea
priveşte-mi sufletul şi acolo vei vedea
un loc mai pustiu decât sutienul unei amante părăsite
aş vrea să te mint Tată
că sunt bine şi pot să mă ridic singură ca de obicei
ştii de câteva zile mă chinui să nu plâng
mi-au venit iar vreo 2 volume de corectat mai
am şi examene încă de trecut mă întreb dacă voi
face şi anul ăsta pneumonie am început să mânânc tărâţe şi
seminţe de in
și dacă toate aceste lllucruri au să se ssstrice
măi tată
au să se strice au să se strice
așa cum te-ai ssstricat și tu de când ai plecat
la cele uuuuitate
ce fel de oameni
ce fel de oameni măi tată
ar trebui ssă fim noi
eu și omul din mine cetățeanul românul cccreștinul
din mmmine ce fel de om ar trebbbui să fiu eu
aici pppe planeta asta văzzzută de sus ca o
poză fffrumoasă dar care în microssscop e altfel
e uuuurlet de fiară
cceva care pe mine mă ffface atât de atent
vvvigilent și pus pe țeava pissttolului
dacă te-ntreb
măi tată
dacă te-ntreb și tttu nu-mi răspunzi
atunci am să-ți spun eu am să-ți spun că voi fi
ca ăla din evanghelie
ca ăla cccare striga în ppppustie
care striga pregătiți calea Domnului
și nimeni
nnnici parcă leproșii
arată-mi cicatricea de pe brațul drept
aia pe care ți-au cusut-o când dormeai
bisturiurile lor erau toate înghețate
se pusese chiciura parcă și pe jos era oglindă
hainele îți rămâneau scurte
tu plecai a cincea oară să-mi cumperi biscuiți cu lapte
eu mă lăsam de fumat în noaptea aceea
de fapt cred că m-am răzgândit cu privire la fumat
e obiceiul pe care l-am preluat de la tine
în seara în care citeam poezii la întâmplare
am mers nouă ore pentru altele trei amărâte doar ca să-ți văd fața
am rămas amândoi muți tu ai spus că ar trebui să îmi fac ordine în gânduri
să trimit mail-uri să vad ce-mi spun alții
când alții nu au contat niciodată cu adevărat
dar ție îți plac artificiile și să te închizi în cercul tău desenat cu cretă mov
Ziua
Înăuntrul unei case , o încăpere în care singura piesă de mobilier este un jilț.
Un tânăr oferă un interviu, vorbind despre libera asociere a gândurilor.
-Libera asociere... păi să mă gândesc. Uite, acum, asociez chestia asta cu prima dată când am mâncat înghețată pe băț, pentru că în cameră miroase a vanilie. Și de acolo, încep să-mi vină în cap o groază de amintiri.
-A, să continui? Păi, îmi amintesc că m-am murdărit foarte tare pe cămașa cea nouă, și noi atunci nu prea aveam bani. Când am ajuns acasă, mama s-a uitat urât la mine și a început să mă certe, iar tata țin minte că a strigat din dormitor să mai tacă odată din gură.
(Uitându-se în sus, sprijinit de spătar cu un deget în aer, ca și cum și-ar dirija gândurile.)
ce te faci când ți se fac avansuri și ești bărbat însurat
păi ai vreo 3 variante
prima duce la divorț pentru că ești bărbat nu geniu
a doua aduce după sine înjurături fine precum că ai fi
impotent dar tu poți trăi cu asta și cu nevasta
a treia e să faci pe prostu’ frate și asta ți-o recomand
dar vezi să fii mai prost decât ea
nu avem nevoie de bărbați spune femeia polisapiens
desigur că bărbații le lasă să spună ce vor doar le-au
făcut copiii deja
acum ce face o femeie când i se fac avansuri păi sunt
cam tot 3 variante
prima este egală cu a doua și a doua este mai bună la
capitolul creme iar la a treia se consumă avansul după
care tot ce mai rămâne de consumat
iar aici acționează instinctul feminin prietene
când femeia este deșteaptă
Rostul ferestrei tace ascuţit,
afirmaţie prelung costisitoare –
dacă ori da egal cum;
Nostalgia, pat de apă vişinie,
niciun val nu strigă mai jos de piept –
încă supra nu egal când;
M-am apropiat riscant de mult,
gândul meu, ca o pasăre strivită de geam –
către plus tine egal unde;
Rotesc şovăielnic din umeri
ca şi cum ar fi din urmă –
oare minus mine egal cine;
Ca să te învăţ, scutură-mă de aer
înapoi cu un august, c-un verde, c-un tu –
radical din noi egal cât.
Mi-ai zâmbit ca o piatră albastră pe lacuri,
în cercuri-cercuri violete –
radical din (cum plus când) ori (unde minus cine) supra cât egal ce.
În parcuri tată şi copil de-a vântul
scrânciobul galben
un avatar bătrân
acum picioarele în faţă
şi umerii în spate
mai sus mai sus mai sus ca fulgerul pe ape
trei zâmbete deodată
bliţ vânăt sub umbrele
umedă şi seara
mai plin mai plin mai plin cu bronz uşor de tată
mai goi mai goi mai goi şi arborii şi ochii
stop cadru
derulare
un sac cu oase.
Mai sus în timp
ochi verzi pe romburi de batiste
statuie între plămâni şi tâmple
în vârful nopţii
pe macaz
statuile cu braţele deschise.
Ca ploaia peste praful străzilor
omul
respiro lung icoane din tutun
la geamuri
cu ghearele pestriţe
ora.
umede urme
urlă-n urechea uscatului,
umbra uzurpă utilitatea umbrelei,
un untdelemn ubicuu umple ugerul ursei,
universul unifică uimirile uliilor.
uneori,
uşuratică,
umanitatea ucide upovăinţa,
urlă ultimatumuri,
umflă uncia urii.
undeva ursitoarele urzesc
uneltiri.
timidă ca o înserare de august
singurătatea
s-a visat lin-lin într-o inimă
şi înecând-o
a domolit în sânge tot pustiul
***
numai în Marele Deşert
cerul mi s-a părut demn
şi pământul precis
numai acolo adevărul mi-a fost capăt
***
dilema încuibării sufletului:
să inexist?
sau
să devin halucinaţie
cuţitelor
ghilotinei
otrăvii
ştreangului?
***
e-o armonie în mine:
cu cât îmi rănesc inima loviturile memorate
cu atât am marginile
mai bătrâne
în culoarea de joc a tinereţii
***
cum trece lumina spre odihnă în august
aşa cade zborul în cocori
de parcă septembrie-i căuş
***
legendar
copilul care-a muşcat din obrajii zeilor!
uite-l pedepsit în coşul cu piersici!
***
fiecare lună din an are un relief numai al ei
lui august dealurile
revin de unde am plecat
acelaşi cuvânt prins acum într-o altă frază
departe de semnificaţia de-nceput
să ridicăm o casă din cuvintele noastre
răsunau îndemnuri la fiecare colţ de revoluţie
acolo unde sângele se-nchega a zidire
şi nestatornic în supuşenie
treceam de la o tarabă la alta cercetând starea cuvintelor
şi vedeam limbile Babilonului netezindu-le asperităţile
am pus ici colo câte o cărămidă
dar meşterii nu mă prindeau în nici o echipă
şi-atunci mă afuriseau crezându-mă iscoada zeilor
urmele mele pecetluiau porţile
şi nimeni nu putea trece dincolo de mine
nici măcar vorbele măcinate de vânt
scuipările lucrătorilor şi meşterilor
îmi zideau umbrele fără a reuşi să mă jupoaie
de starea ultimului cuvânt
când vreau să mor
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- …
- pag.urm. ›
- ult.pag. »
