poezie generală
dincolo de
borealul cuvântului
împrejurându-se învălurindu-se
doar alb
potopindu-se-n alb
ca un imn adus jertfă
tăcerii
ascult încremenirea în oglinda cu toţi ochii la vedere
lumina e galbenă până la nesuportare
şi tu eşti întâmplată de mult prea multă vreme
din mine
până la urma
îmi număr binecuvântările
1
10
50 de milioane
17 trilioane
mai multe decât
deficitul țării în care mă aflu
cu un zâmbet arhaic scot curios abacul din cufăr
bilele mai au încă urme uscate de marmeladă
mental agăț un trilion de o bilă
pe toate le pun în urna de loto
învârt
aleg șase din ele
câștig
omul meu dinlăuntru îmi face semn
dacă am luat în socoteală și moartea
dar nu-i treaba lui
ca melcul ies din armură până la șolduri
pe-o limbă de cer m-așteaptă videoconferința
cu îngerii
ce cauți cu lumânarea prin ungherele muzei
unul din ei mă întreabă
biblioteca cărţilor mărunte ţi-a rupt spatele
de prea iubită degustată până în sângele contrafăcut
ca şi orizontul cearceafului
unde arunci epuizarea iubiţilor de o seară
la ce bun să-ţi smulgi însetarea din buze
paharul de vodkă este de fiecare dată
pe jumătate împlinit de nerăbdarea
clientului următor ce-şi aşteaptă rândul
la groapa comună
Copac al meu, grădina-ţi tânjeşte după rouă
Şi după umbra-ţi blândă cu care o alini!
De ce te smulgi dintr-însa şi spre o altă nouă
Grădina pleci de-acuma cu tot cu rădăcini?
Prin garduri ea îţi pare o-mbietoare oază;
Crezi oare că pe-acolo arar cresc buruieni?
Crezi oare că doar vara duios o-mbrăţişează
Şi n-o pândesc `nainte înjositoare ierni?
Crezi oare că te-aşteaptă un Eden unde lutul
E-un nor, iar grădinarul e însuşi Dumnezeu?
Nu! Dincolo sunt toate grădinile – `nceputul,
Viaţa şi sfârşitul – la fel, copac al meu!
Nu-i loc de izbăvire în zările străine;
Ce e dragostea?
Pulover din violet instrumental,
cu cercuri haotice.
Te trezeşti într-o dimineaţă fără niciun gând,
ţi se face frig,
şi hop! –
puloverul te îmbracă până la ochi...
uneori, peste ochi.
Apoi,
degete de ulei fierbinte
îţi citesc moale în palmă
frescele cu paşi pe apă,
despre care nu înţelegi nimic.
Vine o vreme când, de atâta zbor,
puloverul se rupe la subraţ;
ori, de atâta târâş,
se toceşte în coate.
Îl scoţi pe cap,
scânteia pocneşte vânăt,
lada îl înghite neutru,
iar moliile îi şterg
toate hărţile.
...
În jurul neoanelor de ospiciu,
trec zile multe câteodată e viscol alteori e o ninsoare liniştită
sunt un pluton de execuţie
niciodată nu fac diferenţa gloanţelor primite sau oferite
după ce pleacă un om din viaţa mea
amazing grace
niciodată nu trece mai mult de o lună până apare altcineva
ca şi cum viaţa ar spune hey n-ai dreptul să plângi
uite aici un om minunat poftim iubeşte din nou
şi privesc toată lumea asta nouă ca un copil
ce suflă întruna ca să facă şi mai multe balonaşe
apoi îi privesc cămaşa bleu entuziasmul felul cum îmi strânge mâna
e îndrăgostit cum să-l opresc iubesc oamenii îndrăgostiţi
de când am confecţionat împreună
împreunarea simţurilor
cu toată fierbinţeala frunţilor conturate ca un ultimatum
în aşternuturi
nu a mai plouat cu timpuri în glasul nostru
şi este atât de multă linişte în chipuri Ioana
încât îmi pulsează teama-n buricele degetelor
să nu adorm până la urmă
în somnul tău
îngheţul taie ziua
ca pe o fereastră pe care mi-am scris numele
scrâşnet lung colţuros
mă urmăreşte până în inima primului verb
cine a păstrat îngheţul
sub mantie
cine a cules trupul lui
şi l-a amânat nouă
până s-a copt ca un furuncul
în florile de gheaţă amintiri
bolduri subţiri de eter casant
susţin măreţia frigului
din subconştientul colectiv
particular şi fariseic până la
eu nu sunt
ca ceilalţi
mă spăl de trei ori pe zi şi hrănesc vrăbiile cerului
cărora nu le mai poartă nimeni de grijă
din punctul de vedere al apei
estetica gheţii e mândrie
Să trăieşti în afara aşteptării
după acea lege a durerilor paralele
când durerile ţi se amplifică
în strigătul LUI
la venirea lor
când nevoia de poem
înghite tot ce ar putea fi
un alt poem
şi cînd oul în care te-vîrţi
ca într-un velodrom
limpede de tot ce poate fi mai limpede
nu poate cu toată perfecţiunea lui
să îţi ofere un unghi de-o clipă
te apucă presimţirile exacte
a tot ce ţi se poate întâmpla:
...aşa...şi aşa...
şi de fapt precis nu
acea stare de iremediabil
stare de...ah
dacă ştiam...
şi ştiam că aşa va fi...
dar până atunci nu poţi şti
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- …
- pag.urm. ›
- ult.pag. »