povestire
Buletinul de ştiri – Sorin Teodoriu
Trezit ca ars în acea zi de sâmbătă, când primele raze ale soarelui ocolesc cu grijă frunzele copacului din dreptul apartamentului, îţi dau pleoapele la o parte, apoi îţi înfig adânc degete luminoase în ochi, priveşti lung pe fereastră către un peisaj monoton, de garaje şi maşini în timp ce îţi spui uite ce vreme frumoasă, face a plajă, încerci s-o trezeşti pe Adina, care nu dă nici cele mai mici
*
Holul policlinicii, îmbâcsit de substanţe medicale şi străjuit de canapele de vinilin roase, nu reuşeşte să acopere mirosul de piatră umedă, lemn vechi şi tămâie pe care-l porţi în nări.
Era liniște în compartiment. Trenul gonea. Dealuri. Iarnă. Seară. Karol era nostalgic. Tânăra îl privea din când în când. Era ceva normal. Se plictiseau. Urma Iza. Una dintre ele. Poate mai urca cineva. Poate nu. Confortul era bun. Drumul era lung.
- Scuză-mă că te întreb…!
- Spune! (răspunse ea)
- Până unde călătorești?
- Galați!
- Mergi la rude?
- Nu! Mă întorc la facultate!
Alexandra ieși de la birou. Se urcă în mașină. Mașina porni. Era drăguță cu handsfree-ul în urechea stângă. Urechea ei preferată. Claudiu conducea. O așteptase cu un cappuccino vienez. Era descurcăreț. El nu avea urechi preferate. Ea era poreclită telefonista. Nu o deranja. Nu o încânta. Ajunseră repede acasă. Dar apartamentul fusese spart.
Studentul intră. Era mare încăperea. Biblioteca națională veche. Plină de rafturi. Îmbâcsită. Cu fișierele imense. Îi căzură umerii. Gârbovi. Dar trebuia să facă referatul. La psihologie. Cristian era proful lui. Glumeț. Odată se vorbea despre prejudecăți. Nici voi să nu călcați pe capacele de canalizări. Spuse.
- Mi-am dat seama!
- La ce te referi, Horia?
- La subiectul referatului.
Nunta a fost simplă. La fel de simplu a fost și divorțul. După trei ani. Claudiu se culcase cu Mara. O fostă prietenă. Era derutat. Alexandra se întoarse în Mangalia. Stătu 3 luni acolo. Apoi plecă în Canada. Starea ei se îmbunătățise considerabil.
- Alo?
- Da.
- Mi-este foarte dor de tine, mogâldeață!
- Ce este dorul pentru tine, dragul meu?
- Este o casă în care locuiesc genunchii tăi…
- Și ce înseamnă casă pentru tine, dragul meu?
- Un loc unde să fiu iubit și fericit! Te rog, înțelege-mă!
- Te-aș înțelege dar nu știu… ce înseamnă să fii pentru tine?
- Lexa, când transpir noaptea, simt că exist.
- Da, știu ce e noaptea ta, prostuțule! Frica!
- Vii în țară?
- Care țară Claudiu? Care țară? Tu?
- … Nu mă chinui, te rog!
- Ce este chinul pentru tine, dragul meu?
Amintirile Alexandrei erau ca bălțile. Multe, tulburi și pline de mormoloci. Asculta mult Nicu Alifantis, Toto Cutugno, Pink Floyd. Roger Waters era idolul ei. Tot ce cânta Pink Floyd era genial. De Cutugno fusese ușor amorezată. Iar odată purtă o casetă cu Alifantis într-o plasă goală până la o prietenă.
Copilărise frumos. Era din Mangalia. Mergea la bunici des. Mai ales iarna de crăciun. Acolo, pe străzile Sebeșului se plimba singură. Îi plăcea mult în cimitir. Mai consuma și alcool. Atunci devenea haioasă. Scotea chestii de genul: patru morți cărau o groapă. Cețurile din iernile fără zăpadă. Le adora. Adora Bacovia și Cioran. Cânta la flaut. Frumos. Spunea bunicul ei.
Dana se pieptăna. Îi plăceau copiii mult. Anne se uita la părul mamei. Aveau aceleași bucle. Lukas somnoros mânca stafide uscate. Nici nu se schimbase pentru școală. Era plictisit de recordul propriu. Juca 3d mai mult.
- Alles gut? Du-te și te schimbă să nu întârzii!
- Ich will nicht. Bombăni ceva și ieși din cameră.
- Unhöflich... Exclamă Anne râzând. Er ist ein schlecht!
Fata își luă de pe masă Ipodul și se pierdu prin casă. La bucătărie Lukas rătăcea prin frigider. Își alese cerealele. Tocmai atunci o mașină intră pe alee. Și claxonă scurt. Dana ieși repede. Cei doi frați se îmbrățișară strâns.
- Tu trebuie să fii Alexandra, nu?
- Ja. Warum nicht?
- Lexa cred că vrea să te impresioneze, Dana!
Mașina rula lin pe asfaltul umed. Era dimineață. Aburul se ridica. Îi îngreuna vizibilitatea. Trecuseră prin câteva păduri. Plouase puternic. Alexandra dormea cu capul sprijinit de un pulover. Scrumiera era plină. O dimineață lenoasă. Confortul scaunelor de piele îl adormea ușor. Urma Fredeburgul.
***
- Lasă naibii gps-ul și fii atent la mine! Dacă ajungem prea târziu?!
- Ce e târziul pentru tine, draga mea?
- E ca atunci când așteptam să termini de vorbit la telefon cu mă-ta!
- Ce nervi avem, știi că mă entuziasmezi într-un mod plăcut!
- Iar vorbești la mișto! Uneori am impresia că ești un străin!
- Ce înțelegi tu prin străin, draga mea?
- Lasă-mă dracu’ cu maieutica ta. Vrei să accelerezi un pic?
- De ce?
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- …
- pag.urm. ›
- ult.pag. »