articol

imaginea utilizatorului Andrei Velea

Argumentul & fizionomia generaţiei 2010 din Galaţi

1. Câteva rânduri despre conceptul de generaţie literară

Dezbaterile despre conceptul de generaţie literară sunt prea multe şi prea pătimaşe pentru a fi prezentate în totalitatea lor aici. De altfel, conceptul de generaţie nici nu este foarte util creatorilor sau publicului larg, fiind mai degrabă interesant pentru criticii şi istoricii literari.

Revistă literară: 
imaginea utilizatorului Andrei Velea

Repere pe drumul devenirii unei generaţii

~Generaţia 2010 la Galaţi~

Mai degrabă decât a fi un manifest estetic, antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească” (ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011) este martor istoric al unei tinere generaţii de scriitori gălăţeni, aflată de mai bine de zece ani într-un proces de formare şi care, iată, a ajuns la maturitate. Sau, dacă e prea mult spus maturitate, atunci a ajuns în punctul în care îşi asumă actul publicării, al „ieşirii din ghindă”; acel „Break on through”, după cum spun americanii (nu numai prin versurile formaţiei „The Doors”).

Revistă literară: 
imaginea utilizatorului Tudor Cristea

Fluturi pe lampă*

Cronică literară

ÎN 2005, două tinere prozatoare erau nominalizate la premiul de debut pe anul precedent al României literare: Ioana Baetica, pentru “Fişă de înregistrare” şi Ioana Bradea, pentru romanul “Băgău”. Cea de-a doua, care-şi începea cartea cu propoziţia de largă circulaţie pe internet “Sunt o doamnă, ce pula mea!”, a câştigat laurii, în vreme ce prima a trebuit să se mulţumească cu nominalizarea. Ambele cultivau stilul “noii pornografii” franceze, ilustrată, între alţii, de Marie Nimier (care-şi formulează astfel aspiraţiile secrete: “Am visat un om fără chip care îmi mângâia alene gâtul. Era în picioare în mijlocul unui spaţiu gol, iar eu eram aşezată pe un scăunel lânga el.

Revistă literară: 
imaginea utilizatorului florin dochia

Religia progresului. Un eşec previzibil?

Wittgenstein reia undeva (în 1931) o spusă a romanticului von Kleist (în 1811) cum că poetului i-ar plăcea cel mai mult dacă ar putea transmite gândurile şi fără cuvinte. Lucru care nu se potriveşte deloc răspunsului lui Mallarmé pentru prietenul său pictor: «Ce n’est point avec des idées, mon cher Degas, que l’on fair des vers. C’est avec des mots.»* Tot Mallarmé, în „Crise de vers”, opune discursul cuvintelor: «L’œuvre pure implique la disparition élocutoire du poète, qui cède l’initiative aux mots…»**. Dar cuvintele ne-au fost date ca să ascundem adevărul. Numai tăcerea nu minte. Obscuritatea («obscurité lumineuse») pe care o cerea Mallarmé poeziei pure tocmai evitării minciunii era de folos. Astfel, poetul evită, pe cât poate, complexul lui Orfeu.

Revistă literară: 

Pagini

Abonare la articol