recenzie
Cerşetori de stele- Mihaela Aionesei
Poate că parcursul poetic al Mihaelei Aionesei este unul dintre cele mai dragi mie, ea fiind una dintre prezenţele active în Cenaclul Lira21, fondator responsabil, cu un spirit poetic alert şi pertinent în derularea întâmplărilor literare care ne-au legat. Culegerea de debut a poeziilor care astăzi o reprezintă, nu a fost un lucru uşor, pentru că ea însăşi, poeta, a manifestat, încă de la primele sale încercări lirice, reticenţă în autoevaluare, dorinţă de a învăţa, modestie şi o mare ambiţie de a atinge prin forţa exprimării sale, poiesisul autentic.
Cartea de debut a eseistului Cornel Mărginean, ,,Eseuri despre înţeles”, aduce în peisajul actual al lecturii un mod de a privi spre rostul a orice am putea denumi viaţă. Fie că este bucurie sau este tristeţe, fie că este frumuseţe sau este urâţenie, fie că este ceva bun sau este ceva rău, a trăi înseamnă experimentarea clipelor pe care le trăieşte un om. O petrecere a cugetului cu spectacolul din jur, cel al lumii în desfăşurare, în care privitorul se detaşează pentru a înţelege după ce a experimentat el însuşi ceea ce crede că poate fi înţeles.
VOLUMELE de versuri circulă, ca şi publicaţiile literare, în zilele noastre, cu greu, aşa că pe Adriana Lisandru am descoperit-o, ca poetă, pe un site literar. Ceea ce mi-a atras atenţia, dincolo de conturul şi valoarea versurilor, a fost parcimonia prezentării publice a amănuntelor biografice. Chiar când i-am solicitat, mai târziu, câteva date, s-a mărginit la a-mi comunica un foarte laconic CV exclusiv literar, în care nu se preciza, în afara datei naşterii (5 septembrie 1971), decât faptul că a publicat în câteva reviste literare, că a fost prezentă, în 2008, în două culegeri de poezie şi că a tipărit un volum de debut, cu titlul „De-a Baba-Oarba”, la Editura Arania din Braşov, în 2007.
Poate că poemul care surprinde cel mai bine starea mentală sub imperiul căreia Robert Şerban a scris poemele ce alcătuiesc volumul „Moartea parafină” (editura Cartea Românească, 2010) este „Jucărioara de-un leu” (p.80): „sunt la jumătatea ei [a vieţii]/ şi îmi place să cred/ că ce văd departe departe departe departe/ măruntă/ ca o jucărioară de-un leu/ e propria mea moarte”. În psihologie, criza vârstei de mijloc este definită ca o conştientizare acută a ideii morţii în primul rând, conştientizare ce are loc în jurul vârstei de patruzeci de ani.
Scriam în august 2009:
Am descoperit azi un poet! Cornel Armeanu.
Întâmplător, prin intermediul poetului Costea Velea care îl admira cu ani în urmă. În comunism, i se refuzau publicările însă nu reiese din ce-am vizionat pe diferite siteuri, dacă volumul "Călător între două lumi" a mai văzut lumina tiparului până în zilele noastre. Scrie risipit pe diferite siteuri pe internet, o poezie în dulcele stil clasic dar cu unele abateri de la canoane, demonstrând talent ludic.
L-am lecturat în ritmul foşnetului toamnei prin frunze, dată fiind cursivitatea extraordinară a versului, surpriza unor cuvinte folosite în pură artă poetică, în forme de stil originale lui, neavând alt efect decât transcrierea plastică a acestuia.
Volumul „Amiaza omului cu felinar” este al doilea volum al lui Dan Bistricean, un poet brăilean, licenţiat al unei facultăţi de Filosofie şi Istorie. Pasiunea filosofiei se simte la tot pasul în volum, Zenon, Heraclit sau Parmenide fiind adeseori motiv de meditaţie poetică pentru Dan Bistricean. Volumul, apărut la editura Opinia, Brăila, 2010, este alcătuit din trei părţi: „Oraşul obscen”, „Anotimp arhetipal” şi „Mansardele somnului”.

De la ironism la postromantism
Felix Nicolau scrie despre volumul Dincolo de ironie şi ironism – plecând de la discuţii virtuale cu unii clasici de marcă ai PoMo de Gorun Manolescu (Paideia, 2010) şi volumul semnat de Anca Mizumschi, Anca lui Noe (Humanitas, 2009).
Luceafărul de dimineaţă, Nr. 32 / 14 iulie 2010
De la ironism la postromantism
Felix Nicolau
Mai curând decât platoniciană, metoda de transmitere a idelilor filozofice aleasă de Gorun Manolescu este bruniană. Iată, avem şi noi un Giordano Bruno al nostru – să vedem dacă-l ardem pe rug sau nu.

„Poezia a plecat demult. Poate s-a sinucis. Nu, nu cred; eu totuşi nu cred. Eu sunt Aldea, am fost cu ea la cârciumă, ne-am îmbătat, atâta tot.




