să nu mă cauţi

aici nu mai locuieşte nimeni

priviţi templul acesta, acum e gol, 
şi până şi umbrele mă ocolesc

cândva eram plin de viaţă, soarele mi se scurgea printre degete
creionându-mi ochii, buzele, neliniştile şi întrebările 
dar zilele zburau rupând aşchii de suflet
împutinându-mă până la dispariţie

o pădure de portocali

sufletul meu tânjea după primenire
aşa că am aruncat toate seminţele îndoielii 
şi din toată sărăcia şi uscăciunea 
a înflorit o pădure de portocali

cine tânjeşte după curăţenie şi puritate
să caute sprijin chiar şi într-un pumn de îndoieli

şi-am fost lumină şi am fost şi întuneric


Comentarii

  • imaginea utilizatorului bobadil
    bobadil

    incipitul e promițător (desigur fără acel dublu și) dar restul poemului se pierde printre niște imagini din care eu am rămas doar cu un fel de ludic lipsit de orice vlagă
    cred că ar merita să renunți la balast și să iei ideea (bună) să o scuturi ca pe o pernă să adormi pe ea și să te trezești așa, vreo șapte dimineți cu ea sub cap și abia apoi să scrii ce ai visat însă cu mult mai puține cuvinte... ca un om obosit de atâta nesomn
    părerea mea desigur
    oricum, constat un progres binevenit
    felicitări

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.



Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com


Rețele