Tot mai criptică, deşi îmi mai dai nişte indicii, însă, aşa cum mi-am promis, las spaţiul tăcerii să se bucure de drepturile lui. Şi numele, la fel...Chemarea numelui, chemarea sângelui, o tensiune între ce am fost şi ce am devenit.
Remarc versurile:
,,ai strigat într-o zi de pe o stâncă
atât de tare
drept în piept ca o rană minunată te-ai deschis
tufe de trandafiri înfloriţi din ape

de atunci trăiesc în corp străin
un naufragiat printre coaste
nu mă plâng de eventuale furtuni
lasă-mă să mai zburătăcesc o vreme prin pielea ta
numele tău"