exercițiu de supraviețuire nr. 1

din gurile noastre picură arsenic și plumb 
alături de celelalte metale grele, iar contaminarea este totală.
împreună ascultăm melodiile -fetish și plecăm
seara cu pupilele dilatate, 
străbatem orașul, îl lăsăm să ne mângâie scalpurile 
deși poate nu vrem blândețe, vrem șocuri,
sesiuni de brutalitate care să ne zguduie 
sistemele de vinovăție & integrarea perfectă in 

failure systems. avem deja o paloare plăcută, 
usor cadaverică pe care o conservăm prin respirație/ inspirație. 
nimic nu ne oferă niciun răspuns,
suntem obsedați de flow- control și alte protocoale 
și le folosim permanent.

astfel, se dezvoltă toleranțe bizare la erori & durere 
ca atunci când ni se repetă că: 

există ceva indestructibil și dur. există ceva indestructibil și dur. există ceva indestructibil și dur. 

iar asta ne conferă liniștea necesară. seara ne imaginăm că stăm în aerul rarefiat
de pe vârful munților, inspirăm valurile de de ceață în locul fumului de țigară
care ne-ar fi încălzit mai mult plămânii, sufletele lucide & ambițioase.

&
încă dinainte părinții noștri ne-au spus.
să nu credeți nimic. să nu cereți nimic. să nu muriți.

dar
tot timpul 
ceva mai greu decât aerul, 

ne apasă.

pregătiți pentru mass -extinction. 
dimineața ne trezim pentru încă o zi, îmbrățișați,
singuri în paturile de fier ale dezastrelor. 

dragostea e un mijloc de supraviețuire.

dragostea e un mijloc de supraviețuire despre care nimeni nu ne-a spus,
dragostea și învârtitul în cerc, în încăperile noastre 
întunecate, unde ne regăsim ca în niște cantine vechi, așteptând la rând
felurile noastre preferate de mâncare.


Comentarii

  • imaginea utilizatorului bobadil
    bobadil

    Recunosc că nu îmi place în general tonul colocvial în poezie, asta deși unii ar putea spune că îl folosesc și eu, dar asta e very debatable... în cazul de față în locul tău (desigur asta e aiurea din start) mi-aș asuma mai mult frazarea trecând-o la singular și aș mai primeni textul de erori lexicale/sintactice/semantice acolo unde nu au semnificație aparte.
    Altfel, un text pe care l-am simțit nu întâmplător. Te mai citesc.

  • imaginea utilizatorului elena katamira
    elena katamira

    un text pe gustul meu.
    bine condus, stie exact ce vrea sa spuna si unde vrea sa ajunga si ce vrea sa lase in urma si reuseste sa o faca.
     

  • aquamarine

    Bobadil, presupun ca termenii in engleza au fost problema, deh , boala veche. Multumesc pentru citire , daca n-ai trecut indiferent pe langa text,  ma bucur.

    elena, multumesc pentru impresie !  E un text mai vechi, am incercat sa-l resuscitez putin, ma bucur daca a iesit ceva mai bine . :) 

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.


Cine a acordat penițe de aur

elena katamira

Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com


Rețele