De la Matricea S la eveniment impredictibil

1. Dacă ar fi…
 
Să ne luăm după teoria clasică a „câmpului de evenimente”, atunci se poate spune că începuturile teoriei probabilităţilor sunt legate de numele matematicienilor Blaise Pascal şi Pierre Fermat în secolul XVII, ajungând la probleme legate de probabilitate datorită jocurilor de noroc. Dezvoltarea ulterioară a teoriei probabilităţilor şi cercetarea unor probleme care depăşesc jocurile de noroc sunt legate de matematicienii: Abraham Moivre, Pierre Simone de Laplace, Carl Friedrich Gauss, Simon-Denis Poisson, Pafnuti Lvovici Cebîşev, Andrei Andreevici Markov în secolul XIX, iar în secolul XX Andrei Nikolaevici Kolmogorov şi al lui Alexandr Iakovlevici Hincin etc. Şi de aici se ajunge la diferite definiri ale „câmpurilor de evenimente”.
Asta în variantă „ştiinţifică”. În variantă ficţională, a la Borges, lucrurile arată, pe scurt, altfel, ca ironie a sorţii.  
La început, Loteria a fost introdusă, în Babilon, în mod cinstit: cei care câștigau, câștigau; pierzătorii nu pierdeau decât o sumă infimă. S-a considerat că este prea banal. Și în plus, ne economic pentru administratorii Loteriei. Așa că s-a introdus o nouă regulă: cei care pierdeau, erau amendaţi cu o sumă modică. Dacă nu o plăteau, făceau pușcărie. Nici așa n-a mers. Pușcăriile erau pline căci plăţile amenzilor nu se achitau. În curând s-a renunţat la aspectul economic direct și jocul s-a rafinat exploatându-se setea (și nu voinţa) de putere socială, inclusiv satisfacerea altor dorinţe. Astfel, un loz norocos putea să aducă promovarea în tagma „vrăjitorilor” (cei care administrau Loteria); ori arestarea unui dușman, ori întâlnirea cu femeia dorită, etc.; un loz necâștigător putea aduce în schimb mutilarea, infamia sub cele mai diverse forme, chiar moartea. Așa a luat naștere o teorie generală a jocurilor. A jocurilor cu miză. Și a apărut „Hazardul”. Un Hazard diferit de intervenţia neutră, obiectivă, a Haosului, fără învins și învingător. „Hazardul” - pur și simplu un simulacru al acţiunilor Haosului; un simulacru introdus de om. El a devenit, odată cu internetul şi mass-media actuală, „Pronie Divină”,  „Soartă”, „Manipulare” etc. Pentru că acest mod de a lucra pe tăcute, asemănător cu cel al lui Dumnezeu, a stârnit  tot soiul de presupuneri. Una dintre ele dădea de înţeles că de mult nu mai există Administraţia Loteriei și că sacra dezordine a vieţilor noastre e pur și simplu ereditară, tradiţională dar care acum s-a accelerat paroxistic; alta o socotea veșnică și ne învăţa că va dăinui până la ultima noapte, care pare acum a se apropria cu viteza luminii, când ultimul zeu va nimici lumea….Alta, prin gura ereticilor care umblau mascaţi, că Administraţia n-a existat niciodată și nici nu va exista. În fine, alta – s-ar mai putea adăuga  - cum că Administraţia dăinuie până în zilele noastre, în secret - de unde tot soiul de teorii ale unei Conspiraţii manipulatoare, sinistre, universale care profită de noile tehnologii informaţionale….
 Şi ar mai exista şi alte variante pe care nu o să le mai redau pentru că nu aş mai face altceva decât să vă plictisesc. Căci s-ar putea, aparent, să nu aibă nici o legătură cu cele ce vor fi redate deocamdată mai jos. Dar, în final, totuşi, se va dovedi că o au. Este, cumva, o contradicţie? Da! Ei şi?!
 
2. Ce este Matricea S?
 
Ea a fost propusă de Heisenberg[1]. Şi arată că, la nivelul microparticulelor, Lumea ne apare…ca o reţea complicată de evenimente, în care conexiunile de diferite tipuri alternează, se suprapun, sau se combină, ducând astfel la o completă nedeterminare în ceea ce priveşte apariţia unui nou eveniment.
Importanţa matricei S rezidă în faptul că ea propune deplasarea atenţiei spre eveniment. Adică spre interacţiuni, spre procese şi nu spre entităţile care sun implicate.
Odată cu explozia comunicaţiilor (internet, intranet, extranet) şi a mass-mediei, se pare că ceea ce se întâmplă la nivelul microparticulelor, începe să se întâmple la vedere şi în societate, în general.
 
3. Nu voi intra în tot soiul de generalizări.
 
Mă voi referi la un exemplu sugestiv din economie. Şi nici măcar la un eveniment-catastrofă (în termenii lui R. Thom), de genul celui care acum ne bulversează la nivel global, dar şi local.
 
4. O poveste de succes.
 
Care pare a semăna cu multe altele de care sunt pline revistele destinate managementului. Şi care, în general, se bazează pe teorii de genul celor din paragraful 1. Însă povestea pe care o să v-o spun este cu totul deosebită. Deoarece ea nu are nici un fel de legături cu teoriile amintite. În schimb, este legată, în mod neaşteptat, cu impredictibilitatea gen „Matrice S”. Printr-un transfer semantic.
Exemplul - studiu de caz - este legat de ceea ce majoritatea dintre noi a vorbit, la un moment dat, despre PC-uri „pentium”; fără să ştie nimic altceva decât faptul că ele erau mult mai rapide decât modelele anterioare. De fapt, rapiditatea lor era dată de o nouă tehnologie a plăcilor de bază, „inima” unui PC. Dar această rapiditate era împiedicată de aşa numitele sisteme de „intrare – ieşire” (BUS) care, fiind lente, nu mai realizau comunicarea, la fel de rapidă, cu utilizatorii. În această situaţie, grupul de cercetători de la Intel, care realizase placa pentium, a insistat pe lângă preşedintele companiei să le acorde fonduri pentru îmbunătăţirea BUS-urilor. Prima dată, au fost trimişi la plimbare. Lider pe piaţa acestor BUS, era, la vreme aceea, IBM-ul. Ei au insistat. Şi, în final, au obţinut fonduri. Rezultatul: au reuşit să realizeze astfel de sisteme de intrare-ieşire compatibile cu viteza noului pentium. Şi aici a apărut „evenimentul de piaţă”. Exploatat rapid de Intel. Care a luat locul IBM pe piaţa BUS-urilor.
Un astfel de eveniment (şi multe altele de acest gen) a condus la o mini-revoluţie în piaţă (puţin au simțit-o în afara firmelor): orientarea spre un management pro-activ. Care să poată exploata un „eveniment” (de piaţă) imediat ce acesta apare. Ceea ce a produs o reconfigurare din mers a marketing-ului. Astfel, o serie de funcţiuni ale acestuia, printre care, una de bază şi anume luarea „pulsului” pieţei, a fost parţial transferată către alte compartimente: cel de vânzări şi, mai ales, cel de cercetare. Pentru că acestea, prin contactul direct „producători (vânzători) – clienţii” şi, îndeosebi, cu informaţiile up-to-date din ştiinţă şi tehnologie, sunt mult mai în măsură să pândească apariţia unor evenimente imprevizibile şi să le exploateze. Asta nu înseamnă ca s-a renunţat complet la vechile, clasicele studii de piaţă previzionale care au rămas, în continuare, în sarcina compartimentelor de marketing. Cărora le-a mai rămas, în continuare şi exclusiv, promotion-ul şi reclama.
 
5. În loc de concluzii
 
Gândiţi-vă şi extrapolaţi singuri cele de mai sus la modul în care poate apare şi trebuie să fie exploatat în timp util un „eveniment editorial” în condiţiile de azi, prin folosirea magistralelor informaţionale care au drept corolar mass-media. Ca să devină nu numai un best-seller dar şi un „produs” într-adevăr valoros şi nu un kitsch. Este vorba aici de oarece „manipulare” căci fără ea nu se poate. Conform premizei de la care placă marketingul: „clienţi sunt pe toate drumurile” iar el (marketingul) este „arta de a-i găsi”.  
Dar, mai adânc, puteţi medita şi asupra modului în care noua realitate postmodernă (şi nu postmodernistă) în care trăim ne afectează pe toate planurile. Şi, mai mult – doar o sugestie pe care nu o voi argumenta acum - oricât s-ar strădui, în mod cartezian, Pierre Duhem[2] să despartă fizica şi astrofizica de metafizică – şi, implicit, cel puţin, de psihologie, artă, sociologie şi economie - (nereuşind decât să adâncească confuzia, pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu meandrele şi subtilitățile discursului filosofico-epistemic specializat) va fi, practic, imposibil să nu se ţină seama de descoperirile actuale din fizică, astrofizică, ştiinţă (în general) şi dezvoltările tehnologice. Toate acestea părând a fi doar la un fulminant început.
Şi, poate, ar trebui să renunţăm la tot soiul de post-isme: post-modernism, post-istorie, post-filozofie, post-literatură etc. Înlocuindu-le pe toate cu un singur nume „post-predictibilitate”. Pe care s-o acceptăm înţelegând-o drept o cauzalitate globală (în detrimentul uneia local-liniare). Post-predictibilitate care constituie nu o apocalipsă, ci o nouă provocare. Căreia trebuie să-i facem faţă adaptându-ne ei.
Adaptându-ne? Cum? Printr-o adaptare bleagă, pasivă, nimicitoare? Nu, altfel! Cum? Habar n-am! Sau, poate că ştiu. Dar nu vă spun până nu veţi descoperi singuri. Şi sunteţi obligaţi s-o faceţi!
Pentru că altfel, ajungem la un simulacru gen Baudrillard[3]: Toate tehnologiile virtualului propagă indecidabilul. Dar, oare, tehnologiile virtualului sunt cele care propagă indecidabilul, sau universul nostru indecidabil fabrică tehnologiile virtualului? E indecidabil! La fel stau lucrurile şi cu mass-media: ea nu este responsabilă, ea propagă iresponsabilitatea, care constituie, astăzi, un simulacru periculos de solidaritate colectivă. O face printr-un fel de atracţie, de vertij. Fiecare este un punct intermediar în circuit, sau în acest inel al lui Möbius care e informaţia. Părerea mea (a lui Baudrillard) este că toată această maşinărie virtuală nu are ca dimensiune reală informaţia, cunoaşterea sau întâlnirea, ci o veleitate de a dispărea. Tot ceea ce ne oferă noile tehnologii este un tip de imagini în care noi ne cufundăm ….O reţea este făcută pentru a trimite de la un element la altul. Nu există posibilitate de stopare. E un lucru viral. Nu există nici oprire pe responsabilitate. Tot ceea ce circulă antrenează imposibilitatea unei adevărate identificări a unui actor cu actul său….Dacă gândirea este o provocare, ea trebuie, atunci, să fie experimentală. Ea reprezintă mai curând o experienţă de gândire, care încearcă să exploreze un domeniu necunoscut cu alte reguli ale jocului, pentru că odată cu fizica cuantică, universul nostru încetează să mai asculte de legea cauzalităţii stricte. Şi ne aflăm în faţa indeterminării definitive. Şi, mai departe: La limită putem avea un univers total comunicativ, imperativ, cu atomi…implodaţi unii în ceilalţi. Pe planul aproape material al planetei, cu cât îi explorăm mai mult limitele, cu atât, ca printr-un ciudat sortilegiu, Pământul se micşorează şi devine o bilă mică uşor de stăpânit, de manipulat la vedere, fără nici un fel de conspiraţie ascunsă, greu de depistat.  Şi atunci trebuie să ţinem cont de această nouă dimensiune, care este o dimensiune implozivă şi care schimbă cu siguranţă toate legile, toate regulile jocului, inclusiv percepţiile noastre. Caz în care, în extremis, dacă nu ne vom trezi, vom deveni entităţi interschimbabile, androgine, de tipul unor „particule elementare” (electronul X oricând poate fi electronul Y, de exemplu, pentru că nu există nici o posibilitate de diferenţiere între ei); ca în romanul lui Michel Houellebecq „Les particules élémentaires”[4].
 
Note
 
[1] Citat în Fitjorf Capra, Tao of physic, Flamingo, 1992.
[2] A se vedea Ana Petrache, “Relaţia între metafizică şi teoria fizică la Pierre Duhem”, NOEMA VIII, 2009.
[3] Jean Baudrillard, Paroxistul indifferent, Idea Design & Print, 2001.
[4] Michel Houllebecq, Les particules élémentaires, ed. ”J’ai Lu”, 2000.
 


Civilizație

Comentarii

  • bobadil
    imaginea utilizatorului bobadil

    Cât se poate de sincer, din respect pentru autor, am parcurs acest articol de trei ori cap-coadă. Această tentativă mi-a dat o durere de cap pe care, probabil, doar un somn bun mi-o poate alunga, sper.
    Acest text este poate unul dintre cele mai bune exemple atunci când vorbim despre zgomot.
    Eu abia aștept să scap

  • Virgil
    imaginea utilizatorului Virgil

    Gorune, în urma citirii acestui text întrebarea mea este următoarea: deci tu vrei să spui (sau mai exact) teoria Matricei S vrea să spună că de fapt relația cauză-efect este doar o iluzie? Sau un construct post-eveniment? Îți dai seama că o astfel de idee este extrem de revoluționară (dacă nu chiar rebelă). Sau vrei să sugerezi că "încrederea" în fenomenul cauzalității trebuie să fie ceva mai temperată și să nu fie atît de "religios" îmbrățișată precum a făcut-o modernismul? Mai mult decît atît. Dacă ideea aceasta ar fi corectă (sau uniform validă) atunci legile fizicii (ca și multe alte legi naturale) pur și simplu ar înceta să mai fie legi. Ar fi numai niște observații ale unor fenomene care se întîmplă să semene. 

  • Sixtus
    imaginea utilizatorului Sixtus

    Senzaţia pe care ţi-am provocat-o este asemănătoare (ce coincidenţă ironică!)  cu cea pe care avut-o Leon Zăgrean (profesor de neuroştiinţe la Facultatea de Medicină din Buc.)  împreună cu care tot discut tot soiul de treburi mai ciudate şi căruia i-am trimis acelaşi text.
    Iată ce mi-a scris Zăgrean.
     
    “Am citit cu plăcere eseul D-Voastre. Este, ca să zic așa, cam bulversant. Pentru a mă liniști, merg la culcare... ”
     
     
    Ce să zic? Nu am amintit de Zăgrean ca să mă dau mare cu relaţiile mele ci numai pentru că, dintr-o întâmplare ironică, efectul a fost acelaşi. Şi mă bucur că v-am trimis pe amândoi la culcare. Sper ca nu aţi visat urât. Intenţia mea nu a fost să vă tulbur somnul.
     

  • Sixtus
    imaginea utilizatorului Sixtus

    Virgil,
     
    De fapt de cel puţin zece ani eu susţin cam aceleaşi lucruri. Dar numai în ultimul timp, de când impredictibilitatea pe termen lung (apropriindu-se de ce ape termen mediu) a devenit efectivă şi la vedere pe toate planurile (politic, economic, ştiinţific cu reverberaţii tehnologice în ştiinţele de vârf – fizică cuantică şi astrofizică, inginerie genetică, neurofiziologie, nanotehnologii, inteligenţă artificială, etc.) lucrurile au început să stârnească discuţii aprinse. Inclusiv prin explozia comunicaţiilor care nu prea mai ţin seama de graniţele (artificiale) ale contextelor culturale şi descoperim miraţi că în afara celui Occidental pe care îl socoteam (şi majoritatea dintre noi  încă îl consideră « buricul pământului ») mai există şi altele. Printre ele şi cel Extrem-Oriental în care se vorbeşte cam demult (cam de vre-o 2500 de ani) despre « Reţeaua Indra » reprodusă acum în lumea noastră de toate zilele sub formă de internet şi alte reţele de comunicaţie (TV, telefonie, etc.) şi reţele de deplasare extinsă şi rapidă (vezi, de exemplu cele  de transport aerian care chiar dacă nu transportă direct informaţia, totuşi indirect o face prin cei care o deţin şi participă la tot soiul de întâlniri, astăzi într-o veselie de-a dreptul  frenetică în raport cu trecutul nu prea îndepărtat).
     
    Trebuie spus, în acelaşi context, că pare acum să existe (sau să se manifeste deoarece până acum ea era doar potenţială) şi o aşa numită « cauzalitate globală » care, în backgroundul lumii noastre vizibile acţionează instantaneu producând efecte locale vizibile. Efecte care la rândul lor, devin automat şi cauze. Ori un asemenea lucru se petrecea şi se petrece, după extrem-orientali, aşa cum spuneam, de mult timp (da la începuturile universului şi până acum),  în « Reţeaua Indrea » căci despre o asemene reţea se vorbeşte în: The Avatsaka Sutra” („Flower Garland Sutra”/ „Flower Adornment Sutra”/ „Flower Ornament Scripture”) care este reprezentativă pentru a treia perioadă a Budismului (cea de maturitate) şi care combină, la sfârşitul sec. III şi începutul sec. IV (lucrurile nu sunt, totuşi, extrem de clare) un număr important de scripturi, unele vechi, independente, de diverse provenienţe, combinaţie-sinteză realizată probabil în Asia Centrală când Budismul ajunsese şi în China sub formă de Ch’an (precursorul Zen-ului japonez).
    Prin urmare Reţeaua lui Indra  se regăseşte în „Avatsaka Sutra” care sună aşa:
    “”Departe, în Reşedinţa Cerească a Marelui Zeu Indra, există o neasemuită reţea care se întinde indefinit în toate direcţiile, fiind realizată de un ciudat/ascuns Făuritor. Făuritorul … a atârnat câte o piară preţioasă în fiecare nod; şi deoarece reţeaua însăşi este infinită ca dimensiuni şi întindere, numărul de pietre preţioase este şi el infinit … Dacă acum vom alege, în mod arbitrar, una dintre aceste pietre preţioase şi o vom privi cu atenţie vom descoperi că pe suprafaţa ei fin polişată se reflectă toate celelalte pietre preţioase ale Reţelei, infinite ca număr. Nu numai atât, dar fiecare piatră preţioasă se reflectă, la rândul său, în toate celelalte, dar şi în ea însăşi. astfel încât procesul reflecţiei este infinit”.
     
    Nu cumva o asemenea reţea  începe a fi reprodusă, la vedere, printre altele prin mijlocul princeps cu numele de « internet », în lumea noastră de toate zilele? Şi în acest caz să nu mai putem gândi şi acţiona « local », prin neglijarea unor cauze (o infinitate ) care, contextual, să producă un unic efect, deoarece chipurile nu ne interesează decât unele cauze pe care le considerăm principale local,  mergând pe ideea unei « cauzalităţi stricte » uneori liniare? Nu se ajunge astfel azi la începutul unei « cauzalităţi  » globale chiar la nivelul lumii noastre vizibile,  imposibil de controlat « raţional » ca până acum  de către om ci numai printr-o nouă « raţionalitate »? Ori această nouă raţionalitate ţine seama tocmai de efectele cauzalităţii globale. Una dintre căi (sunt sigur ca nu e singura) pare a fi Zen-ul (voi argumenta altădată) bazat pe o întreagă logică „budistă” – a Se vedea, de exemplu, Scherbatsky, Biddhist Logic, Dover Pub. Inc., prima ediţie apărând în 1962, ca acum să ajungă la a nu ştiu câta care ocupă „Top Ten-ul” domeniului. Logică perfect „logică” ca şi cea aristotelică de exemplu (dar plecând de la alte principii).
     
    Cutia Pandorei a impredictibilităţii (aparente) a deschis-o Fizuica Cuantică. Cum tot aşa Galilei şi Newton a deschis calea cauzalităţii stricte (uneori lineare) tot aparente. Nefericirea şi “bulversarea” care ne apucă astăzi se datorează faptului că o asemenea cauzalitate strictă, care se manifestă cu succes şi neîngrădit la nivel super-macro (cel al stelelor, sistemelor planetare, galaxiilor), am crezut că poate fi aplicată cu aceleaşi rezultate şi la nivel macro, cel al lumii noastre de toate zilele. Fără să realizăm că acest nivel este format dintr-o mixtură: una macro, inanimată, similar cu cea super-macro unde liniaritatea cauză-efect continuă să guverneze şi una să-i zic, în lipsa a ceva mai bun, “super-micro” (care se subîntinde de la materia elementară animată până la om şi diversele asocieri ale acestuia/grupuri/contexte culturale etc.)  unde cauzalitatea din domeniul cuanticului pare a fi şi aici la ea acasă.
     

  • Sixtus
    imaginea utilizatorului Sixtus

    Recitind ultimul com. adresat lui Virgil, am observat o serie de exprimari, cel putin greoaie, precum si chiar greseli gramaticale. Imi cer scuze. In masura in care dia;ogul va continua, sper sa fiu mult mai clar si sa nu ma mai cert cu gramatica.

    G.M.

  • bobadil
    imaginea utilizatorului bobadil

    Regret că exprimarea mea inițială a născut confuzia cu somnul vindecător și a condus la auto-lauda pe care și-a oferit-o autorul. Pe scurt, ce am vrut eu să spun este că acest eseu este plin de bazaconii pe care dacă le citești de mai multe ori (de ex din respect pentru autor) nu te alegi cu altceva decât cu dureri de cap.
     

  • Sixtus
    imaginea utilizatorului Sixtus

    Din “întâmplare (?!)” (nimic nu e-ntâmplător pe lumea asta) Bobadil şi cu mine suntem vecini. Adică stăm în două blocuri faţă în faţă şi, când avem chef, deschidem fereastrele si ne conversăm. De câtva timp mă doare capu’. Nevastă-mea nu ştie ce să-mi mai facă. Mai zilele trecute i-a venit o idee. Ia ascultă, bărbate!  Deschide fereastra, strigă-l pe Boba şi aruncă-i terfeloagele alea pe care tot le scrii de m-ai înnebunit. Zis şi făcut. Deschid fereastra, îl strig pe Boba, el îşi iţeşte capul, îi arunc la fix terfeloagele mele pe care cu mare dexteritate le prinde şi, din respect pentru mine, începe imediat să le citească. Nevastă-mea : ei, bărbate, cum te simţi ? Excelent, mi-a trecut capu’ ! Era şi normal, de-acum a-nceput să-l doară pe el. Noi, hai să ne vedem de treburi.
     

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.



Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com


Rețele