Locuiesc într-o casă vagon. În prima cameră, ferestrele sunt vitralii înalte. În a doua cameră pianul şi soba de teracotă. Pianul este negru. Soba e rece. În a treia cameră intru rar. Este o cameră mică fără ferestre. Cu două uşi. Una către stradă şi cealaltă către vecini. Uşa dinspre vecini e mereu încuiată şi unsă cu gaz. Am reuşit să trec dincolo de ea când am aflat diferenţa dintre perete şi zid. Camera următoare e un atelier. Ajung la ea dacă prind tramvaiul de 5,30. Semnez condica în fugă şi ajung la timp să fac o cafea amară şi tare zeităţilor proscrise. Urmează trei camere amestecate şi secrete. Comunică între ele prin fire de paianjen alb, prin bulbi de flori ciudate şi prin unde de şoc vizibile noaptea. În camerele astea şterg praful foarte des. Penultima cameră e a păpuşilor. Aici funcţionează principiul selecţiei naturale. Indecent funcţionează. Nu se menţin toate umbrele. Unele dorm. Altele cântă. Cele mai multe mă privesc. În ultima cameră nu încap. Deseori întredeschid uşa. Să mă asigur că rezistă conectarea următoarei case vagon.