imaginea utilizatorului Anonim

De la balcoane râde Kafka

.

Actoru-i mut iar scena-i tristă
Și se repetă-a mia oară,
Cu-același nod și-aceeași sfoară,
Lumini în sală nu există.

Umbrele doar ce par în viață,
Care trăiesc între chenzine
Cu idealuri clandestine
Ce-atârnă toate de o ață.

O piesă tristă, insipidă,
Care își blestemă decorul,
Marșuri funebre cântă corul,
Iar primadonă-i o absidă.

Cu mucegai pictați pereții,
De la balcoane râde Kafka,
Abandonează Noe arca,
Se-admit în logică și terții.

Comentarii

*****

Bune versuri. imaginile izvorăsc din abundenţă.

Bun venit printre membrii Hermeneia!

Un salut. I.G Crişan

M-a impresionat cu râsul metalic, parcă, Kafka. L-am simţit în spatele balconului şi pe Camus şi pe Sartre, poate terţii acestei scene. Salut poemul şi salut autorul din oraşul în care peste fostul "castel" de metal râde Kafka, de la balconul "oraşului" ascuns de ceaţa Streiului. Un poem care curge frumos. Cu consideraţie, Ioan Barb.

.

Bine v-am găsit, domnule, Ioan Barb!