între noi e o apă sărată pe care plutesc caiete
te miști încet
ca un glas răgușit într-o iarnă neagră
apoi taci
ieși din casă
cum iese mirosul de mâncare caldă
îți verifici poșeta
zornăi cheile
te uiți frumos la mine
ai fularul peste bărbie
mâini de valdenzi în rugăciuni
ca și cum ar fi în tine necazuri imense
și dacă într-o zi
din pat
îți vei arunca forma
tot nu aș ști pe ce parte să cobor
frunză de brusture inutilă după ce se coace calm
pâinea