Venisem aici ca la pomul laudat si mare mi-a fost mirarea sa citesc un poem perfectibil, desi tema abordata este arhetipala, genealogia, iubirea de radacini si transmiterea lor intru valoare spirituala. Poezia ta, Dorin, are multe stangacii si o evaluez scrisa in graba, dat fiind notoriu-ti talent.

Când o luam cu tata pe deal- expresie civila, cand urcam( suiam) dealul cu tata
vorbeam tare, să audă pământul;
aruncam cuțitul în el
și scoteam pentru mama brândușe.
Mâna mea stângă atingea firul ierbii,
Mâna mea dreaptă umărul tatii și cerul.
Tălpile goale încăpeau în tălpile lui,
Soarele lui era soarele meu
Pumnul meu se potrivea în pământul lui.
-Din ce m-am născut, tată? am întrebat deodată ,- intrebare metafizica matura, incredibila unui copil care “o lua pe deal cu tata”
decojind cu lama cuțitului bulbul de glod și furnici.
Din cer? Din pământ?
Ai spus:” Doamne, Doamne ...”raspunsul, este naiv vis-à-vis de intrebare chiar de as admite-o liric.
Ai spus „mulțumesc"?
- Nu striga, fiule! Încă nu te-ai născut!- la acest raspuns, abia al treilea, ceea ce presupune surplus logoreic, e evident ca intrebarea e gresit pusa. Raspunsul este la intrebarea: cum m-am nascut tata?din cer? Din pamant?
Dar o vei face curând! zise el, cu țigara în gură și mâna căuș,
scuturând din chibrit.
- Să-mi spui atunci cum a fost!
Și m-a privit cum un câine își privește stăpânul. - De neadmis. Un tata nu-si va privi astfel fiul vreodata. Un tata este mandru de ful lui.
Am mers o vreme împreună, tăcuți.
Dealul creștea văzând cu ochii. Cerul se lăsa tot mai greu
pe umerii mei și ai lui.
Într-un colț, Dumnezeu desprindea cu dalta câteva vrăbii. - surplus clar.
Apoi, am luat-o înainte.
- “Du-te!” mi-a zis. „Eu mă uit înapoi, după mama.”
M-am uitat și eu, cu mâna tremurând, streașină.
Nu se vedea nimic în curte. Nu se vedea nimic în spatele casei, pe câmp.
Nimic nu mișca
în sufletul lui.
Am continuat să merg. Simțeam picioarele tatii
cum intrau în pământ,
până la glezne,
până mai sus, la genunchi.
Îmi făcea semn să mă duc și parcă râdea, - si aici un surplus, nu aduce nimic de simtire lirica.
cu țigara în colțul gurii, un muc pe sfârșite.
Vorbeam tare, să audă pământul- o reluare ballast.
Aruncam în el cuțitul și călcam peste bulbi.
Din când în când mâna mea stângă atingea - aici pici in derizoriu complet.
ceva foarte tare, mâna mea dreaptă, nimic.- -ceva foarte tare?
Mă ridicam tot mai mult,
făcusem câteva alegeri fericite,
făcusem și nunta, aveam și copii.
Mai că și ei ar fi urcat alături de mine
când întrebau:
„-Tată, ce-i aia, deal?
Da` brândușă?
Cuțit?
Vrabie?”
Le răspund tare, să audă și tata din urmă: - finalul e foarte plat.
- E așa și pe dincolo, tată!
Așa să știi.
Mulțumesc.- acest multumesc face parte din text? prea explicit.

Astfel de poeme cer esenta, logoreele au cam trecut de vreo 5 ani incoace. Recomand restrangerea si evitarea poliloghiei de dragul comercialului unei poezii. no offence! Te voi citi cu interes.:) cris