mă gândeam să rup firele de ploaie, să mă las în tine ca pe-o ultimă țigară ce-o bei. cola coniac absint. să-mi sprijin cotul de cutia toracică, rotula de ureche. (de ce să nu pot?). îmi atârnă picioarele peste umărul tău gol, moale, plin de oase. după orice . pe care-l pui, ființa din tine seacă tot mai mult. te agiți, îmi spui că te chinuie ceva. că ai început să porți pe tălpi nemurirea. că vrei să mă iubești cu ochii, cu umărul, cu degetul mic, cu glezna la care te lovești mereu, cu plimbările prin spatele blocului, cu nopțile pierdute pe balcon. să mă iubești cu fumul de țigară, cu brichetele din colecție, cu șervețele, cu părul lung și ochelari. cu barbă și nasul mic, în vânt. îmi spui încet că vrei să mă săruți, pe întuneric. să simți cu mâna ta stângă cum bate inima, cum se agită sânii, cum transpiră nasturii de la cămașă. mă întrebi dacă mi-a fost dor de tine, dacă te-am visat vreodată, dacă m-am gândit vreodată la ziua de azi. mă rogi să-ți spun pe nume, să te alint, să te dezmierd, să fac din tine un brand, să te promovez. să te vând en-gross, cu sume uriașe. să fac afaceri din tine, și-apoi să te depun în bancă, într-un cont. vrei să-ți cânt, să te țin în brațe, să te acopăr cu hainele mele, ca să mă simți mult mai aproape.

vor veni toate peste noi. și geamul de la ușa din cameră, prin care lumina trece virgină, pătrată. și păturile aruncate dimineața la marginea patului (de lene, de frică, de grabă). și perna care pute a somn și-a vise. vor veni toate și nu vom avea unde să ne ascundem. oricum, pământul nu va mai suporta atâția imbecili, cu dinți de metal și plăci din porțelan. vom ajunge să călcăm pe nasturi și ațe rupte, pe idei, pe sentimente, pe substanțe și legături chimice. să stăm de vorbă singuri, noi între noi: despre pagini goale, despre cd’uri rămase singure, despre anestezie. despre anatomia și fiziologia fiecărei cărți. cum ar fi să-ți cer toți banii pe care i-am cheltuit cu tine? să-mi bat joc de tine, să râd, să te umilesc? să-ți fur perdelele de acasă, să-mi fac rochie de mireasă, să-ți tai unghiile din carne. și să te pansez până uiți de mine?

m-am răzgândit: îți dau pașii mei. îți dau umbra mea. îți dau mirosul din modelul rochiei. gustul strugurilor necopți. pielea plină de sânge și bătături. praful dintre hainele nepurtate. lemnele din care ne construiam vise, copii, geamuri și iluzii. hârtiile mototolite pe sub birou, masa la care scriam cu ochii plini de umezeală. icoanele pictate pe sticlă. sacoșele de la market’uri, golite de atâtea cumpărături. îți voi da și lumina din fiecare privire. vântul rece și puternic dintre gene. umbra din spatele sprâncenei drepte. urechea mică, pe care mă sărutai când ți se terminau banii de pe card și când mă chemai să-mi dai cărți. buzele pe care le căutai și eu îți spuneam că le-am pierdut, că le-am uitat acasă. cuvântul noi de care vorbeau toți. bucata de gât, care era numai a ta. pe care numai tu mi-o spălai și numai tu aveai voie s-o atingi. e a ta pentru totdeauna! îți dau și zilele de primăvară, când știam că-mi vor pica toate degetele și tu vei fi ocolit. când făceai poezii, și le citeai cu andreea. afișe, cartoane, festivaluri. dacă vrei cotoarele puse la presat, nopțile pierdute cu manuscrisele tale, acordurile de pian și vioară, care nu lăsau pe nimeni să doarmă, apa la care nu aveam voie să umblu, picioarele pe care le întindeam până dădeam de tine, tastele decojite, ora 1 fix când nu dormeam niciodată și când știam că mă iubește cineva cu a, durerea de spate, rinichi și ficat, zilele în care voiam să-ți șterg geamul, zilele în care te așteptam și nu știam ce să-ți fac de mâncare, în care mă gândeam să șterg praful, să dau mobila cu pronto, să-ți aranjez hârtiile. zilele de marți, când visai să vin la tine, să mi-o pui și după aia să vină nevastă’ta. s-o fuți și pe ea, să-i spui c-o iubești mai mult ca niciodată, și după aia să te simți a dracului de bine. să pui note mari, la ăia din C, să te gândești la care să te mai dai, în care tipă să ți-o mai bagi. să-i spui larisei că vii s-o speli pe spate, că poți să închiriezi o cameră, pentru voi. zilele alea blestemate de marți, când mă rugai să mă sinucid pentru tine, când îmi întindeai cheia de la apartament și-mi spuneai să te aștept, în liniște. când am venit la tine și mi-ai arătat cum mă pot arunca de pe bloc.

drumul la bucurești. aveam aceleași bilete, același compartiment. de la 9 fără până la și un sfert te-ai chinuit să te dai la mine. tot amânam câte 5 minute. ți-am explicat la 9 fix, că mă iubește cineva cu i. și normal că mi-ai demonstrat contrariul. la aproape și un sfert ai venit lângă mine. și la naiba, că nu știu ce s-a întâmplat. că după aia mă simțeam plină de tine, aveam senzația că m-am ridicat dintr-un borcan uriaș cu excremente. sau ăsta e gustul salivei tale? și dormeam cu gândul la împuțitul care zace în tine, la haina ta verde și groasă, la modul în care te dai la toate și le întrebi a ce seamănă părul lor. și le reciți din cărtărescu. și-mi bei toată apa, și mă mănânci aleatoriu. dacă muream, mă înghițea asfaltul, treceau peste mine toate mașinile din oraș, mă îngropam sub blocul tău, și te strigam noaptea, pe nume.

da, încă mai dorm cu toate păpușile lângă mine. păpuși care nu te cunosc. și care îmi dau mâna și mă încălzesc. pentru că tu ești insipid. corpul tău n-are nicio formă. până dimineață, te vei împuți ca unghiile mele pline de sânge. încălțările care au putrezit, brațul peste care îmi urc fesele schizofrenice, orezul cu miros de transpirație de la șoareci, dragostea ta sedimentată, ca lemnul confesionarului, ca mânerul de la geamul închis. zâmbetul tău ca foaia de varză crudă, pe care o rupi și din care iese apa unui infinit.