în clipa aceea am văzut prin tine
ca printr-o plasmă sensibilă
moale şi tresărită
nu avea răbdare şi culmea! devenise albastră
am gândit târziu
doar până atunci
nu uitam niciodată
să fac pachetele cu merinde.

pe îndelete mi-am imaginat
că exista locul tău unic
în care fiind decor
am dreptul la fericire
ca un grilaj în confesional
prin auz, călătorule necunoscut!

ochii poeziei străvăd
iubirea şi ura
dacă ar putea enunţa
ar luci vitrinele
de sărutări şi obuze.
deci era o seară de iarnă
şi-ţi păstram caldă plăcinta cu dovleac.
tu vânai iepuri.

memoria mea şi-a sărit din cheutori
nu are locuri, are doar umbre
de copii de mame şi de ei
ţin minte numai sentimente

mi-ai spus că-mi eşti scară
de urcare pe zid
şi de acolo de sus să-ţi descriu ce văd dincolo
asta ca să verifici cât de deplin mă crezi,
Doamne, Dumnezeul meu!

bunica: orice rău e cu binele lui!
avea dreptate.
dacă-mi fac răul de a mă citi de-a-ndoaselea
mă întorc la îngeri.

locul tău avea puţine cuvinte
sunete şi mai puţine
între culorile pastelate nu distingeam
toate băteau în cer
toate mă dizolvau
ca pe un abajur fiert de lumină

eu scriu ca să-mi enervez destinul
şi să lase din mine numai ce nu e scris