imaginea utilizatorului Oana Zahiu

În amonte

Oana Zahiu -

mașina ta gonea printre copaci deși
îmi imaginam o bicicletă imensă
trebuia să mă țin bine de tine
în timp ce roata sfărâia ușor
pe linia discontinuă
decupând cămașa de forță a lumii

îmi tatuasem o inimă deasupra sânului drept
o simțeam cum pulsează
mairepedemairepede
până când toate cuvintele nespuse
tâșneau
elice verzi
scrijelindu-ți numele
pe catapulta clipei

n-am să reușesc niciodată să scriu
despre tine
sau ziua aceea
rămâne doar mașina ta
gemând scurt
atunci când se înfige într-un copac
cu resemnarea unui poem
care-a învățat să tacă

Poezie: 
poezie generală

Comentarii

moment marcant memoriei,

cristina stefan -

moment marcant memoriei, mereu are impact liric deosebit. si comentez cu satisfactia lectorului multumit, am doar o mica retinere, alicele tin de o arma, catapulta e altfel de arma. sigur ai vrut sa marchezi secunda fatala si bine ai procedat numai ca mi-a sunat un pic confuz, pe catapulta ar fi fost pietre, cred, cu aceeasi sinestezie sugerata. dar cu sens deplin.:)

cristina, multam ca mi-ai

Oana Zahiu -

cristina,

multam ca mi-ai aratat. de fapt nici nu erau alice, erau elice (asta de la niste copaci pe care-i am pe strada, de au semintele alungite verzi, de le arunci in sus semintele lor zbarnaie ca o elice).

nu stiu daca asta explica mai bine ce-am vrut sa zic. daca e de rau... ne gandim la altceva

ba da, elicele creaza si

cristina stefan -

ba da, elicele creaza si miscarea rotativa in minte, adauga la "catapulta clipei", la rasturnarea timpului. Oana, rezonez, poate si pentru ca stiu ce inseamna un accident, acel crush ce te marcheaza pe viata si tu aici ai reusit sa-i cuprinzi complexitatea in mers, inainte, impact si dupa, cumva tandru, implicat. si mi-a placut vizibilitatea asta, am zarit tot...

Un poem bine-nchegat cursiv,

Bot Eugen Iulian -

Un poem bine-nchegat cursiv, și totuși am rețineri cu privire la astfel de exprimări gen „cămașa de forță a lumii”ori „catapulta clipei” - care sună cumva disonant față cu simplitatea discursului din restul poemului. Apoi, nu știu de ce, mi se par și învechite, pretențioase și forțate astfel de sintagme. Și desigur, ce ne-am face dacă nu am folosi în poem, chiar și în treacăt , cuvântul poem?!. Nu știu, dar de la mine textul se vede fără ultimele 2 versuri care strică tot farmecul și naturalețea lirică de dinainte, ori cel puțin fără cuvântul poem, care sună foarte cerebral și pretențios spre final. Doar o părere /

Am citit,
Eugen.

eugen - poate ai dreptate pe

Oana Zahiu -

eugen - poate ai dreptate pe undeva. si este o simpla deformatie profesionala treaba asta cu metaforele. in my defence - asa mi-a venit, ca si cand as fi dat cu cutitu-n piatra. nu stiu cat de inspirata a fost lovitura.

cat despre final... pfuai si ce nu-mi place cand fac asta - poemul vorbeste despre un moment despre care vreau de atata vreme sa vorbesc incat as prefera sa se cataputeze intr-un copac, sa faca ceva dramatic de gen, dar sa ma lase o data in pace.

am vorbit atat cumva ca sa explic ca de fapt, chestiile nu-s chiar atat de trase de par cum par :)))

oricum, multam fain de sugestii

de obicei imi plac parti din

Cristina Sirion -

de obicei imi plac parti din poezii, vad dilutiile, vad cum as fi scris altfel. aici nu e cazul.
ma mira mereu poeziile care par atat de simple, sunt aproape aerate si totusi iti lasa o incarcatura sentimentala covarsitoare. culmea e ca nu-mi plac poeziile cu "poeme" si "cuvinte", dar imaginea asta e atat de graitoare incat probabil ca o voi avea mult timp cu mine:

"până când toate cuvintele nespuse
tâșneau
elice verzi
scrijelindu-ți numele
pe catapulta clipei"

imi mai place atemporalitatea ei, faptul ca mie mi-a transmis "inclestarea" (masina o vad ca pe-un mod de unire) dintre doi oameni intr-un moment limita si n-are alta pretentie. si e destul ca sa fie poezie, pentru mine.

oana, nu vreau să-mi dai

Bot Eugen Iulian -

oana, nu vreau să-mi dai dreptate. eu ți-am spus doar ceea ce am simțit la lectură în legătură cu acele expresii, care mi-au sunat cumva altfel față cu restul. Nu dau verdicte, ca și unii, care se consideră experți în literatură, (și poate chiar sînt)
a fost doar o opinie. Privitor la întrebarea ta(retorică sau nu) cât de inspirată a fost lovitura - cred că va trebui să-l întrebi pe „șoferul” căruia i-ai dedicat textul. Fiindcă, reieșind din comentariul tău și finalul textului, pare a fi o chestie foarte personală. Oricum, în linii generale, textul mi-a plăcut, altfel n-aș fi lăsat un comentariu în subsolul lui.

Seară bună,
Eugen.

"cu resemnarea unui

Sebi Şufariu -

"cu resemnarea unui poem
care-a învățat să tacă"

numai că acest poem trasmite mult.

sincer, îmi era dor de o astfel de poezie.seducţia simplităţii, căutarea poeziei pure, întoarcerea la libajul simplu, dar nu simplist.am mai observatla tine o astfel de "linie" şi mie, care, mărturisesc, caut ceva asemănător,îmi place. felicitări.