imaginea utilizatorului Em Zet

Între noi

Liniile prinse de noi trag în trei părți un triunghi perfect cu cerul
iar sub poduri meduzele scobesc un om fără păcat
de sarea pământului deasupra să ne lipim ca două pâinici crude în mijloc

cu piersici prinse de porțile spre iad ca pedepsele fie mai dulci
și umezi un amalgam de sorii mărunți în fiecare pântec născut dimineața în vineri
ațe murdare se strâng în pijamale, martorii șoptesc dintr-o arhitectură-ntr-alta
criminali îmbrăcați în zeițe se plimbă în mâini albaștrii nestingheri și curați
când lumea vedea haosul într-o spiră a genunchilor, iar firele încheieturilor se târăsc
rănite și izbite dintr-un vis într-altul.

Păienjenii ne trag în fețele judecăților
fugiți aievea nimeni nu mișcă pământul să-l zguduie
scăpăm în armuri verzi camuflați în sunete de izvor
apa se întoarce sub acel pod cade luna în fiecare zi
iar seara începe alt joc cu alte vietăți fericite