imaginea utilizatorului Anonim

Iubita mea și criza

.

e criză-acum iubito
trebuie să-nțelegi
suntem nevoiți s-adoptăm
un buget de austeritate
al sentimentelor
în consecință
de azi ne vom iubi
mai puțin c-un sfert
e o măsură temporară
să sperăm
de ce am ajuns aici
studiul de caz spune
că ne-am administrat prost
sentimentele
cică am consumat mai mult
decât am produs
dacă te încălzește cu ceva
să știi că vecinii
sunt în aceeași situație
există și un lucru bun
in treaba asta
maică-ta va trebui
să-și reducă vizitele
cu cincisprezece procente
nu asta nu se negociază
în continuare vom apela
la o firmă numită FMI adică
Female Male Investigation
specializată în monitorizarea
consumului de sentimente
pe sex
dacă ne vom încadra
în cerințele lor
atunci ne vor administra
periodic
doze de supraviețuire
dar ce vrei să faci
de ce te dezbraci
spui să uităm de criză
te-ai săturat de-acorduri stand-by
vrei action
yes baby
yes
action
action