La o pipă cu Hemingway

01 Iunie 2010 Anonim

imaginea utilizatorului Anonim
.

strada de bazalt
lagăr de cuburi reumatice
mă durea sub ghete

clădiri decorate
de primăria grijulie
cu bulină roșie
își ascundeau secolele

simțeam c-o voi găsi

pe o firmă în stil rococo
deasupra unei uși de termopan
care se potrivea în decor
ca un negru la conducerea
Ku Klux Klan-ului
scria bazar

vânzătorul
un pitic cu o figură
decupată din Twin Peaks
moțăia într-un balansoar

pe rafturi stăteau
cutii muzicale
sfeșnice de bronz
tabachere nichelate
arlechini din ghips
balerine de porțelan
și ea

demnă ca Ioana d'Arc
asumându-și condiția
aștepta focul purificator

acum o mângâi
o cuprind cu buzele
mă-mbăt cu aroma ei
ce pipă

prin fum
dintr-un tablou
îmi zâmbește
Hemingway

~