Iertare caut răstignindu-mi păcatele
în faţa ritualului sfânt,
scris pe ziduri ridicate din promisiuni,
cioplite în faţa ta de greutatea rugăciunii
a celui mai simplu om.

Suferinţe împletite în dureri zgomotoase
completează atmosfera rece a încăperii
pictată cu portrete ce întruchipează virtutea,
încurajându-ne să ne afundăm
în credinţa pură a trecutului.

Flori proaspete puse de-alungul altarului
dau echilibru frumuseţii create de om,
cu firescul naturii adus în lăcaşul
în care durerea nu e o ruşine,
rugăciunea e regăsită în dorinţa confesiunii,
iar liniştea provoacă inspiraţia
zâmbetului întors din prima incercare.

Aici nu te grăbeşti să părăseşti
ce nici măcar nu ai avut vreodată.
Aici rostitele cuvinte sunt doar nimicuri,
kitschiuri ambalate in valori,
transformate cu venirea ta
într-un moment al tău,
pentru ca sufletul să-şi găsească
răspunsul când nicio întrebare nu va fi pusă.