Era lansarea primei cărți de poezii a celui mai bun prieten al meu, Mircea. Vremea era splendidă, iar locul de desfășurare al evenimentului, holul Casei de Cultură, era destul de populat. Câteva baxuri cu sucuri ieftine pe care le luasem fără adaos comercial de la magazinul unui prieten și câteva farfurii cu fursecuri făcute de maică-mea, reprezentau toată oferta neliterară a serii. Pe la microfonul de-o vârstă cu mine, adică aproape cincizeci de ani, se perindau tot felul de personalități ale orășelului. Pe când primarul nostru se lăuda în cuvinte alese, cât de mult susține el cultura la nivel local, atunci a apărut ea, vorba lui Pavel Stratan, avea
„ un metru și jumate numa' di chișoari”. Era cu vreo zece ani mai tânără decât mine, o frumusețe ratată, celebră în cercurile de oameni mai cu dare de mână, ne cunoșteam.
- Ce faci, Gelu?
Am vrut să-i spun că dau iarbă la iepuri sau că aștept naveta spațială, dar m-am abținut și i-am răspuns:
- Pe-aici, cu Mircea.
- Acu', e și el „ poiet ”, zise minunea blondă de lângă mine.
- Dar până acum ce-a fost, am întrebat-o zâmbind.
- Ei, a scris numa' la ziar, dar n-a avut carte, cugetă doamna.
A stat liniștită câteva secunde, după care s-a încruntat și-a zis cu năduf:
- Nu-i greu să scrii. Și eu scriu poezii.
Eram uimit, credeam că glumește, dar nu glumea. Am întrebat-o:
- Și despre ce scrii, Lola?
- Despre dragoste și flori și fluturi și psihologie. Știi, câteodată mă gândesc.
- La ce te gândești, Lola?
S-a încruntat, și-a luat bărbia în palmă și-a zis:
- Nu știu la ce, dar tare mă gândesc
M-am uitat mai atent la ea, era încă foarte frumoasă și mi-au ieșit cuvintele fără să vreau:
- Lola, vrei să vii la mine după ce se termină aici? Bem un ceai de fructe de pădure și mai vorbim de poezie.
S-a gândit puțin și-a spus:
- Vin, că n-am altceva de făcut.
Spre sfârșitul serii o așteptam aproape de ieșire, a venit și-a zis să mai stăm puțin, că n-a plecat primarul și vrea să-l salute.
În timp ce așteptam a apărut un grup de tineri gălăgioși. Unul dintre ei a întrebat ce-i acolo și i-am spus. Când a auzit s-a-ntors către ceilalți și le-a zis:
- Jesus! Brrrr, aici e poezie! Hai, s-o ștergem!
Când să plece, o fată din grup o văzu pe Lola și începu cu istericalele:
- Aaaaa! Fato, ce bine-mi pare că te văd! Pup, pup!
- Ce cauți aici? Hai, să mergem, la club!
- Stai, că vin!
S-a întors către mine și mi-a zis că trebuie să plece.
Cred că am făcut o mutră de tâmpit și i-am spus:
- Păi, ziceai…
- Altădată, mi-a tăiat-o scurt și-a plecat.
- În timp ce se îndepărta îi spuse celeilalte:
- I-auzi la dobitocul ăla, poezie și ceai de fructe.
Undeva ascunși în noapte Dire Straits râdeau de mine.
Lady Writer… tocmai, plecase.