Tristeţi de toamnă coboară pe drumuri, pe case,
prin curţi şi pe suflete.
Lumini cernute printre nostalgii;

Niciodată parcă atât alean, atâta melancolie...
Fructele măceşilor înroşesc orizontul departe în ceaţă.
Păsări noptatice se lasă pe mirişti cutreierate de vânt
să-şi caute în lutul reavăn
anii uitaţi şi umbra pierdută.

Mă rotesc în cercul aceluiaşi gând,
prizonier al clipei inerte,
în aşteptarea zării unei poveşti
sau a unui vis
dintr-o lume fără umbre,
de nesfârşită lumină.