citesc acest text de o mie de ori si de fiecare data imi place finalul tot mai mult. cata liniste poate fi intre doi oameni! si cat de simpla e linistea aceasta..! cat de multa viata!
frumos de tot...

Nu văd deloc liniște în acest poem, cum antecomentatorul meu, dimpotrivă. Cum poate un tren ce trece ca un tanc prin inimă să fie exponentul liniștii? Ferestrele sparte sunt indicii ale unei distrugeri ireparabile. E posibil ca aceasta să fie o diferență de simțire organică între ființe XX și XY? Mai văd și multă tensiune realizată superb prin intermediul jucăriei de pluș. Aproape te temi că va începe să țipe ascuțit dacă se diminuează distanța dintre umărul luminat și cel zguduit de tren. Ce frumos și concis ai realizat antiteza dintre percepții, trări, și impacturi emoționale.