Poate mâine...
iubirile mi-au fost până azi
răsfoiri pasagere
uneori clandestine ca o privire
aruncată peste gard în livada de meri
mai întâi alb-negru apoi color
format de buzunar savurate-n liniştea dintre doi
sau tabloid pe-un colţ de birou
de cele mai multe ori pe diagonală
din ruşinea de-a nu pricepe ceea ce
evident
era evident din ruşinea de-a nu mă putea înfăţişa gol
ci doar cu toate neînţelesurile pe mine
până la sprâncene
şi cu gândurile absconse adânc înfundate în buzunare
de parcă toate femeile din lume
ar fi ediţiile princeps ale altor colecţionari
mai cu ştaif decât mine
în limba asta-n care
astăzi
ştiu să citesc la perfecţie
dar din care toate sensurile
îmi patinează bezmetice-n toate direcţiile
în limba asta în care
până şi poeziile de dragoste sună
ca o acută durere de gât


Comentarii
frumos
Adriana Lisandru -
poemele tale au ceva din farmecul unui barbat care e fie mereu chic lasand impresia ca nici macar nu ii pasa de asta.
o lejeritate care, daca e studiata, atunci...e foarte bine studiata.
aici m-am impiedicat (usor) la acea evidenta parca prea evident subliniata, in comparatie cu restul. dar, trecand peste asta, plec de aici incantata.
Adriana
Stefan Mihailescu -
Mulţumesc şi mă bucur ca ţi-a plăcut. Despre lejeritate... cred că e din cauza faptului că în ultima vreme văd lucrurile puţin altfel. Şi asta e de bine.
placut
gabi schuster -
Poezia pare a fi marturisirea delicata a unui barbat timid dar sincer.
Stilistic, doar al doilea vers se apropie de cliseu.
Versurile:
"în limba asta în care
până şi poeziile de dragoste sună
ca o acută durere de gât"
nu pot fi decat consecinta unui cititor de poezie :)
Am exprimat numai pareri subiective, fara sub-note didactice.
Alba
Stefan Mihailescu -
O să mă gândesc la ceva să înlocuiesc clişeul ăla. Sper să-mi vină o idee decentă. În rest, mulţumesc... cu timiditate :-).
Cinism?
Luminita Suse -
Mi-au placut versurile
"era evident din ruşinea de-a nu mă putea înfăţişa gol
ci doar cu toate neînţelesurile pe mine
până la sprâncene"
si ultima strofa.
Oriana
Stefan Mihailescu -
Mulţumesc pentru citiri şi mă bucur că v-au plăcut măcar câteva versuri. Vă mai aştept, bucuros de observaţii.