Poem cu umbre
mă apropii cu o noapte nepereche de tine
vorbesc în vis și trupul mi se strecoară
înspre ușă. mă întind cu timpul scurs pe un obraz
se întunecă cerul, iubite
trec valuri și ape reci prin mine
sunt la capăt de vers
cu poeziile mele născute nu făcute
am planeta luminii la mine-n pântec
sângele inimii l-am închis cu pruncii
în cerul de mâine
am desperecheat și ziua de azi.
mi-a rămas deschis
un templu cu umbre în ultimul vis
Poezie:


Comentarii
nincu mircea -
o declaratie sincera, dar lipsita de forma fermecatoarea a iluziei poetice. trezeste oarecum in cititor o placuta stare versul "am planeta luminii la mine-n pântec", dar urmatorul vers vine să explice taina acestuia, ceea ce face din poem doar o mare și sinceră mărtuire de iubire.
Mădălina Maroga -
mulțumesc pentru părere, Lucian. ai dreptate, așa este, am acest defect, explic și nu e bine. nu? eu am înțeles ce mi-ai spus. este important pentru mine punctul tău de vedere. te mai aștept și la alte poeme. Madim
Doru Stefan Dancus -
Multam de acest poem. Citindu-l - am avut impresia ca stau singur cuc in univers, ceea ce-mi doresc de multa vreme. Sa ai pace, Dancus
Marina Nicolaev -
Umbrele se scurg prin fanta iluziilor undeva înaintea noastră rodind alte planete de lumină. "Viața e umbră și vis" în schevofilachia necuvintelor zidite amarnic printre clipele pereche.
Doru Stefan Dancus -
Aranca, ce înseamnă "schevofilachia"? Dăncuș