stă în fotoliu
frumoasă şi rea
seara îşi spune lumina-n mişcare
o spune pe braţele fine pe sânii rotunzi
şi-n buze cărnoase
ce fâşii line răsar din ea lună nouă...
pe stradă trece un popă de oraş
mă uit la ghinionul lui
şi la femeia divă
cu hainele ei străvezii
înserate între văi şi lunci
ca pieliţele zării
el, negru, cară o geantă mucegăită
plină de lumânări pentru o anume specie de morţi
dar după pasul târşâit
cred că a obosit să-i tot îngroape spre răsărit
între femeie şi popă
este o asemănare stranie
aşa cum s-ar fotografia reciproc
raiul şi iadul
văzându-se icoane