îţi scriu de sub o piatră funerară aşa cum toţi o facem la un moment dat. s-ar putea să nu mai ies de aici vreodată. tu să ştii că sunt bine, demodată şi rece, cu simţul umorului până la prăbuşire. am înţeles de la un prieten care trăieşte la umbra unui dig, din când în când sub aripa unui pescăruş, că viaţa la suprafaţă e fantastică. personal, nu dau nici doi bani pe vorbe. eu cred doar în realitate şi uneori în broasca ţestoasă. e felul meu de a respira sub pământ orice vietate. ieri, am citit cele trei “poveşti lupeşti”* pe care mi le-ai trimis în vis. am rămas pe gânduri la sfaturile înţelepte pe care bunica lup le dădea nepoţilor, la moştenirea ce urma să le rămână acestora după moartea ei. m-am întrebat dacă firul de păr alb al bunicii lup e dovada vie că îmbătrânim şi noi.
nu îţi poţi imagina ce tristeţe m-a cuprins descoperind că sunt om. probabil că nu vei zăbovi a-mi citi aceste rânduri dar dacă vei săpa adânc la rădăcina mea s-ar putea să întinereşti.

* "poveşti lupeşti" scrise de Liviu Uleia, scriitor de poezie, proză şi teatru. premiu pentru debut în 2000. carte editată de BCR Asigurări de Viaţă. ilustraţii realizate de Ovidiu Stanciu care desenează de vreo 20 de ani. Zice despre sine că este un ilustrator low profile.
din cele patru poveşti lupeşti, cea de-a treia poveste se intitulează "moştenirea bunicuţei lup".