ca uşa închisă
într-un scârţâit de bocet
să pulverizeze clipa
crăpând corneea
îmi mută creierul
într-o altă tigvă
rămasă unică şi melancolică
întreaga mea fiinţă
se divide molecular
recompune
o urechelniţă zglobie
în căutarea timpanului
unde va germina
noua surpare
unde va creşte ea
ceara păianjenului de smalţ
stelele oaselor oarbe
nepătrunse de epocale telescoape
se scurg pe burlane de hârtie
litere mici
ipostaza existenţei generice
vânătoare ideală de hoituri