imaginea utilizatorului Manolescu Gorun

Reoarhitectura - Comemorarea arhitectului Popa Roman

"In ultima instanţă asta înseamnă să faci cultură: chemi prietenii, văzuţi şi nevăzuţi şi faci cu
ei castele"...
Constantin Noica

§0. Preambul

Arhitectul Popa Roman este cunoscut, mai ales, prin inventarea „Reoarhitecturii”. Această invenţie este prezentată succint în §3.

În spiritul gândului frumos al lui Noica din motto (citat adesea în scrierile lui Roman Popa), s-a desfăşurat evenimentul "In Memoriam - ROMAN POPA - arhitectură, pictură, teatru".

S-a dorit ca această comemorare, ce a avut loc în Casa Rudolf Steiner din Bucureşti (str. Vişinilor nr. 17) în ziua de 3 ianuarie 2012, la (două/trei?) luni de la dispariţia lui Popa Roman, să aducă în sufletele numerosului auditoriu - printre care mulţi prieteni ai arhitectului - personalitatea complexă, gândirea şi creaţia fecundă, extrem de diversă, a arhitectului.

§1. Desfăşurarea comemorării

Aceasta a avut ca fundal expoziţia diverselor lucrări create de Roman Popa (machete complexe si diferenţiate imaginând principiul de concepţie al Reoarhitecturii premiate în tară şi străinătate; panouri vizualizând structurile Reoarhitecturii si proiecţiile lor in spaţiu; tablouri si icoane realizate in diferite tehnici: acuarela, tempera, mozaic in coji de oua [inedit]; album de schiţe de biserici, mânăstiri şi monumente româneşti; serie de tablouri cu case specifice din Germania etc.).

Au vorbit:

Fiica autorului, doamna Cristina Popa - van Grootel, care a evocat momente semnificative din viaţa celui care i-a fost tată.

Gorun Manolescu, cel care a scris acest text şi care l-a cunoscut, din păcate, numai prin prisma Reoarhitecturii (a se vedea §2.)

Doamna Alina Serbu, cric de artă care s-a referit, îndeosebi, la activitate artistică, puţin cunoscută, a celui dispărut .

Cuvântul de încheiere l-a avut Muzica, care a sunat mereu în casa arhitectului Roman Popa, stimulată şi de dorinţa soţiei sale - arhitecta Ecaterina Popa. In final s-a putut deci audia recitalul membrilor familiei (Cristina, Evert si Anna van Grootel) şi al prietenilor, recital - ecou al concertelor în familie a anilor trecuţi....castelele domnului Noica.

§2. Cum l-am cunoscut

Arhitectul Popa Roman...L-am cunoscut în 2004. Venise la una dintre şedinţele lunare ale „Grupului de Cercetări Interdisciplinare” din cadrul Academiei. Mi-a înmânat CD-ul cu cea de a doua ediţie a cărţii sale „Reoarhitecturii” (prima apăruse în ed. Academiei în 1991), rugându-mă să-l vizualizez. De fapt această carte descria un nou tip de arhitectură, inventată de Popa Roman (Brevet OSIM 111291/1996) şi căreia îi dedicase cea mai mare parte a vieţii sale. Şi nu în zadar. Mărturie stau diplomele obţinute de autor la diversele saloane şi manifestări de „Inventică” din ţară şi străinătate (a se vedea §4).

Peste două zile l-am sunat entuziasmat, propunându-i să public un material de sinteză în NOEMA (al cărei redactor şef sunt) şi care apare sub egida CRIFST (Comitetul Român de Istorie şi Filozofie a Ştiinţei şi Tehnicii de pe lângă Academia Română). Textul a apărut în VOL. III, Nr. 1, 2004 al zisei publicaţii, într-o rubrică specială, dedicată lui Popa Roman şi „Reoarhitecturii” sale. În 2009, când ne-am reîntâlnit şi mi-a oferit cea de a treia ediţie a cărţii sale apărută la editura „Capitel”, deşi ajuns la vârsta de 90 de ani, privirea îşi păstra aceiaşi acuitate extraordinară ca şi în urmă cu cinci ani.

Acum, după comemorarea dispariţiei dintre noi a lui Popa Roman, când scriu aceste rânduri, am în faţă cartea sa despre „Reoarhitectură” care mi se pare din ce în ce mai incitantă şi actuală.

În acelaşi timp, mă fascinează multitudinea faţetelor personalităţii sale, aşa cum sunt prezentate în §4, de către fiica sa, doamna Cristina Popa - van Grootel. Şi mă încearcă regretul că nu am avut prilejul să le pot percepe direct în scurtele clipe când am stat cu dânsul face to face.

§3. Dar ce este, pe scurt, „Reoarhitectura”?

Ea reprezintă formaţii arhitecturale sui-generis, perfect realizabile, disponibile într-un alt registru, un fel de meta-arhitectură, dincolo de cotidian, mai aproape de S.F., de care rămâne la o respectabilă distanţă, precum şi de cyberspaţiul virtual al arhitecturii digitale. Ele sunt, de fapt, diversele serii fractale bazate pe constituente numite de autor „configuraţii formative neorientabile”.

Aceste constituente sunt entităţi derivate dintr-o formă geometrică specială, care intră în categoria "monştrilor matematici", cum îi numeşte George Cantor. Este vorba de aşa numita banda Möbius. Creată de matematicianul si astronomul german A.F.Möbius (1790-1868) în anul 1865. Figura artistică legată de acest domeniu, cea mai proeminentă, este a arhitectului şi graficianului Morits C. Esher (1890 - 1972) cu ale sale xilogravuri şi litografii: "Knots"(1965), "Band van Möbius I şi II" (1961 şi 1963), "Umplerea concentrică a spaţiului"(1953), "Cub cu banda magică " (1957), ilustrând înscrierea în cub a benzii Möbius.

Cuvântul „Reoarhitectură", fericită denumire găsită de Popa Roman pentru invenţia sa, adaugă la cele doua cuvinte greceşti: "arho" a conduce şi „techne" meşteşug, un al treilea: "rheo"-curgere, curent, flux - a curge, care, împreună, denumesc o formaţie de arhitectură incrementală, fluentă, crescând continuu şi nelimitat spre cele trei direcţii spaţiale, într-o expansiune de tip cristalin, desfăşurându-se firesc, dinamic, în constituţia sa aglomerat-labirintică, oferind o ritmicitate organică, unitară, care poate fi realizată in funcţie de dorinţele şi intenţiile utilizatorului.

Ca mod inedit de a concepe spaţiile, formele rezultate sunt capabile să incite imaginaţia, să o fructifice, semnificaţiile acestora dezvăluindu-se progresiv.

Reoarhitectura, astfel realizată, poate deveni o adevărată sculptură spaţială, la scara necesităţii umane, cu caracter multifuncţional şi polisemantic.

Pe plan psihologic, prezenţa unor stimuli, a unei anumite variaţii, corespunde unor necesitaţi elementare de "nou", de activare a spiritului, a cărei nesatisfacere are consecinţe profund nocive.

Lăsând la o parte amănuntele tehnice, voi spune că: „Reoarhitectura”, după părerea mea, poate crea obiecte artificiale care se încadrează perfect în realitatea postmodernă în care trăim şi nu într-o realitate postmodernistă virtuală şi, implicit, iluzorie. Şi aceasta, deoarece ea se bazează pe forme existente în Natură. Mai mult, deşi formele menţionate sunt, în cadrul Naturii, de multe ori instabile, prin reoarhitectură ele capătă caracterul unei stabilităţi a desfăşurării printr-un echilibru dinamic.

Cine are răbdarea parcurgerii cu atenţie a cărţii arhitectului Roman Popa, cred că va fi răsplătit, în final, de perspectiva poetică propusă de autor, atunci când acesta "vizualizează" anumite construcţii reoarhitectonice viitoare. Perspectivă care este susţinută însă de rigoarea arhitectului şi inginerului care, utilizând, în mod pragmatic, un aparat matematic ce nu este la îndemâna oricui, demonstrează că formele propuse sunt cert posibil a fi realizate şi, totodată, să prezinte şi durabilitate în timp; ele oferă în plus şi avantaje evidente din multiple punctele de vedere dintre care enumer doar două: o iluminare şi aerisire naturale corecte şi îndepărtarea sentimentului de claustrofobie provocat, nu rare ori, de locuirea construcţiilor actuale; mai mult, se sugerează chiar şi utilizarea unor forme "reoarhitecturale" în decorările interioare, precum şi în confecţionarea unor obiecte de podoabă.

Când oare cineva din România se va încumeta să realizeze o construcţie reoarhitecturală, măcar şi de mici dimensiuni? Pentru că, mai devreme sau mai târziu, oricum cineva de prin alte părţi va „re-descoperi” secretul, trecând la „implementare”. Şi ar fi păcat.

§4. Schiţă biografică a arhitectului Popa Roman prezentată de către fiica sa

Roman Popa s-a născut la 28 iunie 1919, in Măgireşti-Bacău.

După studii la liceul "Ferdinand I" din Bacău, unde obţine doua premii literare desfăşurând şi activitate de redactor al revistei liceului (a fost coleg cu Ernest Maftei şi apoi prieten toată viaţa; l-a cunoscut în perioada aceea şi pe Bacovia), intră la Facultatea de Medicină din Iaşi de unde este ridicat şi închis trei ani pe motive politice (1941 - 1944). Urmează apoi Facultatea de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti (1945 - 1952), după studii fiind repartizat şi lucrând în nenumărate Institute de Proiectare unde trece prin toată gama de proiecte de urbanism şi arhitectură.

În continuare este expusă o întregire a profilului arhitectului dar şi artistului Popa Roman.

Participant la expoziţia de grup "Scrierea", 1980.
Participant la Bienalele de Arhitectură din 1992, 1994, 1996.
Participant la Expoziţia Internaţionala UAR "Arhitectura în România în context european" Bucureşti 1991.
Participant la cel de al 43-lea şi la al 44-lea Salon Mondial Inventikă "BRUSSEL / EUREKA" 1994 si 1995, medaliat de fiecare data cu aur si menţiunea speciala a Juriului. Primeşte, de asemenea, Diploma "AD HONORES" a Academiei Europene a Artelor Bruxelles în 1994.
Participant la "Salonul de Inventică" 1997,1998, 2001, 2002.
Brevet de Invenţie înregistrat la OSIM 1996 pentru "Structură Spaţială pentru Clădiri".
Publica la Editura Academiei Romane "REOARHITECTURA", Bucureşti 1991.
Manuscrise de sertar: (a) Un album de schiţe, din ţară şi străinătate, cu deosebire biserici din Moldova si Transilvania; (b) Trei piese de teatru: NYSIA, regina Lydiei după Herodot care descrie pe primul tiran din lume – Gyges; (c) Fără titlu, descrie precaritatea artistului într-o societate Kamikaze, din lumea sinucigaşilor terorişti.
Publică la Editura de "Carte Electronică" Invel - Multimedia "REOARHITECTURA - Configuraţii Formative Neorientabile" ediția a II a, versiune bilingvă româno-engleză (CD- Rom) 2003.
Publica in "Noema", vol. III, nr. 1, 2004, Academia Română, Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii, un material rezumativ despre REOARHITECTURĂ.
Publica la Editura Capitel "REOARHITECTURA - O Hierogamie Profana" ediţia a III a, versiune bilingvă româno-engleză, 2008.

Revistă literară: