Să crezi că lumea-i o crâmpeie,
un vis boltit şi arcuit, de viaţă
sau de o simfonie firavă,
şi-un cânt de stele,
şi de luciri măiastre!

Să crezi că tu eşti o genune,
un sprinten răsărit al clipelor ce pier,
o verde suferinţă
închinsă-ntr-o lungă noapte-a firii
şi dănţuită,
de min’ sporovăită!

Să cred că-s doar fantasmă
de tin’ închipuită,
de dor ce-i mistuită şi întinsă
pe-un gând al unei clipe
străspunsă tot concret!