mama se trezeşte în fiecare zi la oră fixă
foşnetul apei şi sunetul paşilor
sunt muezinii care mă cheamă la plecăciune
îmi aduc aminte de faraonii din sânii cameliei
de nechezatul cailor în timpul înecului
îmi aduc aminte de copacul de lângă pod
la umbra căruia tăceam îmbrăţişaţi
iar maşinile pelerine se roteau
în jurul trupurilor noastre
în timp ce cădea peste noi la intervale egale
câte-o frunză moartă
acum nu se mai aude nimic
nici urmă de sunet
probabil mama îşi usucă tălpile umede în linişte
iar camelia se foieşte goală
pe un cearceaf alb
undeva
pe malul mării roşii