Sunt în faţa dreptăţii costumate sărat negru
când păcătuim în cerc strâmt şi cizelat alerg pentru că suflul tăişului
se simte în carnea pietrelor sap în plămâni apoi în soare
celălat univers este în coacere un mugur roşu cu puţină nucă şi iad

O evadare este linie bolnavă ce zace printre apele sparte fug
colţii sticlei caut în irişi opac într-o violetă dimineaţă
cum bărbaţii putrezesc în trunchi copaci iar femeile se hrănesc cu vâscuri
sap în picioare până la creştet nimic nu cade

Totul e-n aer cerul are un punct de atracţie al păcatelor zilelor
ce sar orele în lumea prinsă subtil de drumuri cotite pe spinarea lor
pare un amestec sătul de prezent şi-şi aruncă mustăţile în părul viu a celor
fiinţele se opresc în sâni şi-n pelvis fac mătănii în amintirea

Destup găurile din mine un lapte acru gros ce stă în candela fiecărei case de noapte
plugurile ară carnea deşi leacurile nu sunt în soluţia acestor însetaţi
mereu uscaţi şi prădătorii mei şi-ai gropilor din mine
hrana e cuvântul potrivit ales dintre cărţile aparţinând unui alt univers
ce creşte-n lava rece. fricile nu mai sunt verzi. s-au ofilit în spaimă