Cruce de carne mă pune
pe oasele tale și
bate-mă până la sânge,

să nu mai am după tragere
de inimă să-i car pumni
în stânga și-n dreapta
prietenului meu invizibil
cu douăsprezece fețe.

Mă dialoghează-nveninat cu lumea
de hoți și de târfe, apoi
mă-ncuie-n tăcere,ca într-o cușcă
și m-abandonează
între firele ei nevăzute,

îi voi asculta pe urmă indiferent
limba despicată
cum îmi brodează din vorbe
o umbră străină de mine,

prinsă-n rețeaua electrică
a acestui oraș,
cum o insectă-n pânzele unui
păianjen cu cruce.