Ca un tunet se aude, ca o piedică vie.
E precum ceaţa aceasta,
ascunsă pe văi.

Mersul ei aminteşte de trenuri ciudate,
aburite din plin, ferecate-n argint.

E un joc, cu rădăcină cu tot.
Şi cu florile jocului, toate.
Apa ei e vie, cu nimic sec în afară.

Seamănă cu luna, mai arzătoare astăzi.

Cade ca o stea căzătoare.
În lacurile minţii, ea cade ca steaua.
Ca un sunet de piatră peste osul de cerb.

E ca tulpina acestui copac.
Ca mesteacănul e tulpina ei.
Are frunzele lui.

Nu aleargă în faţa nimănui.
Nu pricepe ce-i fuga.
Are degete lungi şi picioare,
dar rămâne pe loc.

Pare cuiul bătut în perete.

Este primul venit dintre semne.
Este ochiul culorii.