Simt cum din fiecare dimineaţă
izvorăşte un fluviu
iar timpul neterminat
se întoarce în mine şi în tine
să curgă într-o albie
care desparte două grădini –

în grădina mea te-am pândit uimit
cum te strecori în gândurile mele
cum laşi acolo ca o sămânţă din altă lume
o lacrimă
din macii înfloriţi pe malurile tale
te-ascunzi apoi în umbra unui fulger
o rană adâncă
prin care zori sângerii
picură în lanuri
şoaptele noastre de dragoste
imprimate precum
o pecete pe maci-
cheamă-mă
o strigă-mă
până se face amiază
am să scriu povestea aceasta
brăţară de argint
în repezişul fluviului
vor sculpta valurile
în pietrele umede netede
amintirea mea şi a ta
un talisman.