imaginea utilizatorului Anonim

ultima seară

***

nu poţi să înţelegi
clipele de după căderea cortinei
scena îţi face ultima reverenţă
umbra închide cu degetele lumina
în fiecare ochi începe o reprezentaţie
fără măşti

nu poţi să înţelegi
de ce simţi în tine
apăsând un cuib
în care strigă flămânde
tăcerile insomniile
îţi spun pe nume
chiar dacă nu le mai cunoşti

se întâmplă ceva a doua oară cu tine
parcă te întorci pe un drum cunoscut
paşii te poartă singuri
te ţin de mână