vorbesc o latină ciudată IV

legenda spune că femeia nu a putut merge mai departe
(bărbatul s-a descălțat în pragul muntelui zidindu-și altar
treaptă după treaptă și-a vânat constelațiile de cerbi
apoi a deschis cartea de rugăciuni și
un dor de acasă spre cer i-a îndoit genunchii)

există în femeie o neputință de a-și urma bărbatul pe acoperișul lumii?
probabil că da
ochii ei de ucenic țes în urmă un drum de o mie de drahme
învățând să-și deșire și să-și coasă pielea singură
dizolvându-și așteptările ca pe-o capsulă de calciu
cum se oxidează drahmă cu drahmă întoarcerea
până când sufletul îi devine o casă scoasă la vânzare

nicăieri nu se vorbește despre
o egală atracție între penelopa și ulise
el are arcul cu săgeți și corabia într-o palmă
ea se închide într-o cetate a pânzelor albe
într-o ciudată stare de levitație
se înfășoară în giulgiu torcându-și credința pe picioare
până când cerul i-l va aduce din nou în prag pe ulise
un ulise schimbat însă ea nu observă asta
ci pur și simplu iese din mormânt fericită
că soarele ajunge nu numai pe vârfuri ci și la poale
acolo unde femeia își deschide cuminte cartea cu rugăciuni
inima ei fiind talpa muntelui