imaginea utilizatorului Nuta Craciun

ziua cu patru pereţi

Nuta Craciun -

ziua avea patru pereţi şi nicio fereastră
întunericul era dulce mă ascundeam în el
ca-ntr-o păpuşă rusească

nu mă găsea niciodată nimeni era un joc nebun
în care mă pierdeam mereu pe mine însămi
viaţa era o scară pe care nu urcam niciodată

uneori dimineaţa mă mângâiam cu mâinile tale
astfel timpul trecea mai uşor nu se mai încâlcea
în buruienile ce-mi creşteau sub piele

ştiam că nu toate stelele sunt bune
dar noaptea plonja prea aproape de mine
foşnea ciudat când mi-o închideam în piept

Poezie: 
poezie generală

Comentarii

multumesc Cristina, mai ales

Nuta Craciun -

multumesc Cristina, mai ales pentru „blanda si sfatoasa”:)... si pentru ca ti-a placut.
cred ca tonul meu aici e „resemnat” si (recunosc) poate putin patetic... dar atunci cand scriem o poezie de stare, trebuie sa ne asumam acest risc, vrand nevrand dezvelim bucati dintr-o poveste
(a noastra) care poate suna patetic.
carcotarea cu „mangaierea” e poate justificata, dar cand vorbeam de asta, crede-ma ca
...„idealul” era departe :)
iti multumesc inca o data de semn!

”ziua avea patru pereţi şi

alexandru gheţie -

”ziua avea patru pereţi şi nicio fereastră
întunericul era dulce mă ascundeam în el
ca-ntr-o păpuşă rusească” - asta-i o strofă-imagine super reușită. e vie, sugestivă, îmi place :)
”...timpul
trecea mai uşor nu se mai încâlcea
în buruienile ce-mi creşteau sub piele” - aici îmi place verbul ales, e potrivit acel ”încâlcea”
”fâşâia” - nu mi se pare potrivit, are o sonoritata ciudată ;)...
și mda, cam multă negație. nu știu dacă în de-favoarea textului, dar... cam multă.
oricum, fain :)

alex