nr. 8 în acest numar: - querida - cântecul lui Abigail - Jules Perahim (1914-2004) - O discuție virtuală despre ironie și ironism - Primul Congres Internațional de Haiku, Constanța 2007 iunie 2007 an II © virgil titarenco - 2007 querida de Andu Moldovan (bobadil) obişnuinţa moare greu querida iar la morgă se disecă mereu de două ori prima dată la masa de seară cu lumânări pişcoturi şampanie şi ce vrei tu o frumuseţe goală şi adorabilă întinsă pe masă timpul şi epifaniile lui a doua oară se întâmplă mai în linişte la masa de scris o lumină mică în colţ abia născută din apă ............ cântecul lui Abigail de katya kelaro (queen margot) luna e o monedă de argint aruncată-n acvariu să poarte noroc umbrelor din univers desculţă pe asfalt, abigail îşi lasă degetele să lunece pe spatele bărbaţilor într-o nadă de lumină plouă flămând acoperind oraşul de alge un pendul de triunghiuri albastre în golul timpanului unul câte unul devenim corimbe suspendate de o fericire nepământeană litografii ale unui vis cu cetacee mâinile mele cântă la planetarium un suflu magmatic propulsând o imensă coloană a oamenilor-delfin Jules Perahim (1914-2004)  de grauenfels adrian (nepotul lui rameau) .......................... Universul lui Perahim este populat de figuri care, prin sobrietatea şi eleganţă lor (ca şi prin culoarea folosită: sienna arsă, cărămiziu) amintesc de picturile uniplanare "gravate" pe vasele Greciei antice timpurii (de influenţă "primitivistă" oarecum). In acelaşi spirit, cu o vizibilă preferinţă pentru desenele ce împodobesc ceramica Greciei antice (cu aluzii sexuale, în plus), ca şi Picasso (de care unele din linogravurile lui amintesc) Perahim preferă o cromatică sobră, maximum 2-3 culori (ocru galben, sienna arsă sau roşu veneţian, plus, binenţeles, alb şi negru). Perahim continuă să ilustreze nenumărate cărţi şi să execute apreciate decoruri de scenă pentru teatrul lui Brecht, Camus, Maiakovski. E activ ca profesor la Institutul de Arte Plastice Bucureşti iar între 1956- 1964 redactează prestigioasa revistă "Arta Plastică". .......................... Aşteptând/ En attendant de Ioana Geacar (Ioana Dana Nicolae) Tu as sauté comme une bête le long du son en spirale. Tu regardes par viseur : pas un bruit sur le visage de ton ami qui attend devant ta porte ! pas une promission d’un sourire ! Tu te caches dans le noir comme en pierre. En sortant de l’ombre, de temps en temps, un macaron se moque de ton émotion ............... O discuţie virtuală despre ironie şi ironism de Manolescu Gorun (Sixtus) G.M.: Mulţumesc, domnule Kirkegaard, că ai acceptat discuţia. Am mai invitat pe cineva, dar văd că întârzie. Kierkegaard: Despre ce doreşti să vorbim? G.M.: Precedentele discuţii au fost despre "ironie" şi "ironism". Aş dori să aflu propria dumitale părere. K: Dialogurile lui Platon sunt "platonice" şi "socratice". În dialogurile socratice, Socrate e "Socrate". În cele platonice, Socrate e un ecou al lui Platon. O "mână moartă" . Care nu face decât să-l confirme. N-o spun eu. Au spus-o, şi o spun mulţi alţii. Şi, personal, sunt de acord. În cele socratice, Socrate e "ironist". În celelalte, prin el, Platon caută să ajungă la "adevăr". Deşi tradiţia leagă cuvântul "ironie" de modul socratic, de aici nu rezultă că se şi ştie ce este ironia. Şi câte nuanţe îmbracă. Dacă spun că ironia constituie substanţa vieţii lui Socrate şi că ea este ceva negativ, voi auzi un cor de proteste. G.M.: Bineînţeles. Socrate punea întrebări naive, prefăcându-se, în mod ironic, neştiutor. Făcându-i astfel pe interlocutori să intre în contradicţie cu ei înşişi. Şi astfel să-şi reamintească, încet, dar sigur, de "adevărul" pe care ei îl ştiau (dar îl uitaseră) din timpul popasurilor în "lumea ideilor" platoniciene, între două reîncarnări succesive. Ceea ce numai a "negativitate" nu sună. K: Asta e o interpretarea superficială. Un loc comun al "tradiţiei" interpretative. În schimb sensul adânc al ironiei socratice este mai greu de descoperit. Dar el transpare pregnant, pentru cineva cu acuitate sporită a "vederii", în 'Banchetul', 'Protagoras', 'Phaidon' şi 'Apărarea lui Socrate'. .....................   © virgil titarenco - 2007 Primul Congres Internaţional de Haiku, Constanţa, 2007 de Petre Flueraşu (Flueraşu Petre) balta cea veche - sunetul unei broaşte sărind în apă Basho La Constanţa, în perioada 1-5 iunie, a avut loc Primul Congres Internaţional de Haiku. Aproximativ 70 de autori, români şi străini, au participat la lucrările colocviului, aducând în atenţia ascultătorilor numeroase subiecte incitante. Congresul a plecat de la ideea de haiku ca o punte spirituală între Orient şi Occident, iar participanţii au încercat să descopere posibilităţile pe care literatura niponă le oferă astăzi, în contextul cultural românesc şi nu numai. Conferinţe apreciate de cei prezenţi în sală au fost: “Haiku românesc” – Marius Chelaru (Iaşi), ”Despre filosofia vestică şi estică” – Dietmar Tauchner (Austria), “Impactul literaturii japoneze în contextul cultural actual” – Flueraşu Petre (Bucureşti), ”Haiku scris de copii, ca metodă de explorare şi cunoaştere a lumii” – Irina I. Kogan (Rusia), ”Haiku tradiţional sau modern” – Valentin Nicoliţov (Bucureşti), ”Haiku-ul în Rusia şi câteva gânduri despre mişcarea internaţională de haiku” – Zinovy Vayman (SUA) precum şi multe altele. Au fost lansate revistele de haiku Albatros şi Haiku. De asemenea, cu ocazia lucrărilor, autorii români de haiku şi-au prezentat cărţile publicate în anul 2006 şi au citit din creaţia proprie. ............   a fost odată un zid de Dorin Cozan (francisc) nu uita: cel mai bun prădător, singurul cu un singur suflet şi sute de braţe, se mişca mut ca un gol şi golul era la mine şi eu în el. toate prin el s-au desfăcut –ochiul tău de al meu, gâtul meu de limba ta, genunchii de rotire, rotirea de talpă şi libertatea, mai ales libertatea de a muşca din tine, al meu trup întors acasă din cer tu eşti cu mine întotdeauna şi toate oasele, mirosurile mele, ale tale sunt. mă ţin de gura ta şi lumea toată se topeşte în gură, şi urcă. odată am urcat până aproape de moartea nisipului. oare, acum, când un singur inel braţele noastre strânge rău, ni se va da drumul? dacă voi, piatră fiind, ştiţi să daţi din aripi deasupra voastră, cu atât mai mult se vor despărţi apele mării deasupra noastră şi vom trece, vom trece dintr-un trup al plajei în altul, din altul în acelaşi şi apoi, în ideea de altceva sau de cu totul altul foarte plăcut şi tot aşa şi tot aşa dar, maestre, de când am crescut în suflet ţin în palme cerul ca pe un craniu şi se mişcă şi tu, câte mâini ai?