|
|

mica mea pasageră,
fiinţa mea a înserat
s-a făcut dulce-roşie cu miros de rodie
mâna mea stângă se topeşte- ea voieşte nu
eu- după gâtul tău pufos
se-ntinde să moară
dreapta face un semn de-nchinare veşnicei
tale clipiri visătoare
şi-n aerul aspru dispare
şi totul în mine se uită pe sine şi n-are
scăpare
izbit ordonat de fâşia spectrală din
felinare
ş-atuncea, întorcându-ţi bărbia, lumea s-a
oprit,
(n-a expirat)
a fâlfâit rezervată şi-am poftit-o să ia loc
deşi între mine şi tine ea nu-şi mai găsea
rostul simţeam că totul însuşi are un rost
până şi bumbul cămăşii tale pe jumătate scos
până şi aerul
era mai bun era mai curios
venea şi pleca
de la până la bărbia ta, foarte frumos
foarte diplomat
când totul s-a mişcat din nou, către sine,
m-am înseninat în cot,
unde cotul tău m-a înţepat
până în inimă s-a luminat, ş-a fulgerat
nişte stele mai siropoase
pe care le-am plimbat
o vreme prin cerul gurii şi pe urmă le-am
ingerat,
cu ochii către urechea ta stângă ţuguiat
fiinţa mea înnoptase de-o vreme şi puteai în
mine tăia orice cuvânt
foarte frumos de la până la os
iar tu despicai lumea în două, cei care-au
îndrăznit să te iubească de buza de jos, cei
care nu,
de cea de sus.
şi când aproape se lipeau, unii, tânjind
către raiul sau iadul celălalt, se-aruncau
eu închideam ochii ei
se rostogoleau
ca firimiturile la picioarele tale
eu, buzele, surâdeam ca lazăr, săracul,
c-un călcâi în sus, cu altul, întors, foarte
diplomat, dar şi foarte foarte nesărutat
şi vrusei – şi-acuma tot vreau- să ştiu dacă
umbrele se mai ţiu
fiindcă te-ai făcut mai luminoasă mai
dragoste
în şi cu mine, aşa, clară şi distinctă şi
tot mai fără de trecere, mica mea dansatoare
|
yerba maté (2)
de Luminita Suse (Oriana)
lapte rece
turnat în ceai fierbinte
cale lactee
revărsată în univers exotermic
unda de şoc destramă nebuloase de spumă
în sens giratoriu
buzele se dilată palpită reflexiile retinei
aprind supernove pe orizont lichid
respiraţia cedează suspinat trecutului
invocă amintiri întâmplări aleatoare
raportate la referenţialul zilelor de ieri
depinzând de poziţia aparentă a unui soare
de la marginea unei galaxii de tăceri
deportată din universul invizibil
într-un univers de expansiune supliciu
unde există doar referenţiale relative
pentru capricii penultime
iubire în prag de glaciaţiune absolută
ceaşca nudă frigidă
palmele căuş despicate de linii rigide
bătrâne
cel mai greu
este să aduni ploaie
în mîneci și în buzunare
să dai senzația de viață mirosind a iarbă
într-o după amiază în care orașul doarme
lichid
cu susul în jos iar colbul se face zi
răsturnată peste solzi de vopsea coșcovită
să aduni ultimele pietre să le legi de
genunchi
și să faci pluta îngerilor printre vacuole
murdare
mirosind a zarzăr despletit
în geamuri slinoase de spital
iar tu copil șoptit de părinți
desperecheați
pe care nu îi mai vrea nimeni
acolo sub pat
în cimitirul vocabulelor fugărite
să te ascunzi în liniștea ploii
de Marlena Braester (marlena)
poemul e în
privire
litere scrise în camera obscura
pentru a nu spune
ci pentru a străluci
în întuneric
fac ocolul poemului
zidit în insonor
scriu mai întâi
ultimul cuvânt din poem
pentru a regăsi începutul
luminii
puse
în voce
|
|
|
心 (Kokoro - Inimă)
de Marian C Ghilea (Gebeleizis)
遠い山
白い小川が
流れるよ
石や水や木
心に残る
Tooi yama.
Shiroi ogawa ga
Nagareru yo.
Ishi ya mizu ya ki
Kokoro ni nokoru.
Munte-ndepărtat.
Înspumatul pârâiaş
Curge năvalnic.
Piatră, apă şi copaci
Rămân în inima mea.
La monto fora.
La blanka rivereto
Rapide fluas.
Ŝtono, akvo kaj arboj
Restas en mia koro.
Far away mountain.
The small brook with white waters
Flowing rapidly.
The stone, the water and trees
Are left with me in my heart.
|
il se dressait une
voie avec les mains
ŕ travers les déserts de la chair,
il suivait son âme tel un aveugle
attiré dans un sommeil magique,
elle parait ses chevilles
des racines arrachées de la lune,
sa peau s'abîmait,
on ne pouvait plus la caresser
lui, il tirait des flčches vers les bętes
il sautait et rigolait bercé par des
chameaux
sur la route vers les Indes
elle laissait ses cheveux détacher par le
mousson
et ressuscitait ses yeux morts dans la
lumičre
en les guérissant de toute couleur
ses lčvres sentaient le cendre
dans sa sainte des saintes
oů elle trouvait sa fin
....................
|
|
|
www.ro
de Ender Wiggin (ddm)
Argeseanu Gabriel:
Günter Grass, laureatul premiului Nobel
pentru literatură, afirma că literatura
trebuie să fie subversivă. Literatura
publicată pe net este subversivă sau
adversivă?
Daniel D. Marin: (În acest moment) în nici
un caz "subversivă". Decât poate pentru
autorii înşişi. Uitaţi-vă la titlurile
textelor: "mai sunt un pic de mine în
emisfera dreaptă" (Maria Gold), "sub Mine,
covOrul e uD", "cineva toarnă acuarele în
ţevi", "cum să trânteşti un poem", "noutate!!!
/ cam. 109 miroase a sex (să cad peste voi)"
(Sorin Despot); "Preacurvire şi sex (gem
seşăn lui enaque cu afecţiune ficiăring
sorin, descTop şi iuliean)" (Iulian Poetrycă
& Sorin Despot); "grigore de doi singur",
"balada tânărului cu activitate sexuală
redusă" (Mihai Drăghicioiu); "romanian
summer hits. vol. 1 (semper fi, to blu)",
"wouldn't it be good to be in your shoes
even if it was for just one day", "prostii
numai prostii", "Psyche. unltd" (Tosa
Claudiu); "de unde @am ieşit eu?", "în Jur",
"când zâmbesc nu arăt mai mulţi dinţi decât
voi", "am făcut pipi pe narcise", "am doi
sâni frumoşi", "sorin m-a făcut să promit"
(Eugenia Panico). Hose Pablo şi-a intitulat
mai multe poeme "super text" (mi-a spus că
şi le-a intitulat aşa pentru că exact asta
sunt: super texte). Cel mai "prolific" pare
a fi Dan Cârlea, nu doar cu titluri, dar şi
comentarii fără nici o legătură cu textul: "criogenizaţi
de blitzuri (suntem între buricul şi sexul
serii bucureştene)", "intensă: Publicitate (poezie
de 7 stele sau de un pateu)", "vacă, ştiu că
sunt un porc (cu gândul la un cavou de carne
vie)", "Pe Masa tăcerii: Flegmatic şi zidit
în alergare", "2 taine vă spun (vă uitaţi ca
curca-n leme)". De la acestea din urmă şi
până la diaconizarea spaţiului literar
virtual nu e decât un pas...
AG: Crezi că titulatura „Atelier literar de
poezie şi proza, poezii româneşti,
literatură şi cultură” poate exclude trauma
eşecului literar pentru cei care au ca punct
de reper doar comentariile de pe site-urile
literare?
DDM: Trauma respectivă nu e extirpabilă.
Depinde de mize, de false mize, de felul în
care cineva se raportează la ceva... Sunt
autori care scot 20 de cărţi, cu mari
sacrificii materiale, şi nu-i ia nimeni în
seamă. Pentru ei e o dramă. Spaţiul virtual
e şi mai păgubit din anumite puncte de
vedere. Nu prea sunt critici literari cu o
cât de mică notorietate pe site-uri. Care să
"impună". Şi apoi, textele vin în cascadă,
sunt imposibil de „imortalizat”. Din punctul
acesta de vedere, un atelier virtual cu sute/mii
de membri nu face nici măcar cât o palidă
consolare.
...
|
|
|
|
|