|
|
nr. 1
|
în acest numar:
|
ianuarie 2008
an III
|
|
Apariţie editorială -
Bioglife - Luminiţa Suse
de Adina Ungur (adinaungur)
Am bucuria şi onoarea să vă anunţ
apariţia volumului de poezii "Bioglife", semnat de
Luminiţa Suse, apărut la Editura Limes din Cluj-Napoca.

SUSE, Luminiţa, "Bioglife", Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007.
Cuvânt înainte: Aurel Pop
Postfaţă: Adina Ungur
Colecţia: Metamorfoze
Coordonator: Mircea Petean
Coperta şi tehnoredactarea: Adina Ungur
Ilustraţia copertei: Luminiţa Suse
86 pag.
ISBN 978-973-726-290-5
...
|

"Calvaria", Editura Eikon, Cluj-Napoca,
2007. Coperta şi tehnoredactarea aparţin Adinei Ungur. Ilustraţia
copertei aparţine autoarei după foto "Déjŕ vu". Volumul a fost
oferit eSocietăţii şi eZinului de literatură şi arte Hermeneia, prin
intermediul Luminiţei Suse şi a Poştei Canadiene.
O apariţie editorială la sfârşit de an, mediatizată cum se cuvine,
prin Bucureşti şi apoi la Iaşi, «Calvaria» îşi vindecă somnul
literelor şi trece mai departe într-o altă gamă a sângelui, a
îndoieli de sine, a presemnelor. Trei capitole ("Pansament de hârtie",
Paşi mărunţi pe trecătoare" şi "În mine înzidit oraşul"), ca trei
trepte mari de viaţă o definesc, o înalţă deasupra sufletelor,
într-o perpetuă vindecare de sine-însăşi prin litera înfiptă în
inimă căutând aorta luminii.
...
|
|
|
ca de-obicei la masa noastră
s-au așezat irod isus iuda și pilat
toți patru în tuxedo și mănuși albe
toți patru cu mustață și cioc
toți patru cu același aer sever
și totuși îmi ziceam acesta este doar un vis
scăpat din cușcă
învîrtindu-se în capul meu
ca un tigru de amur
mă înduioșează sau mă frămîntă
pe mine singurul nevinovat
dar am zis astăzi e crăciun
e lume multă voi face o excepție
și-am zis unul din voi mă va vinde
și s-a făcut o liniște înfiorătoare liniște
saxofonul se spăgea în mii de cioburi
dar nimeni nu s-a ridicat să plece
poate nu fusesem înțeles bine
mi-am zis în gînd și am strigat
unul din voi mă va vinde
am simțit sînge pe limbă
mi s-a umplut gura de sînge
mult sînge de parcă veneau valuri
pămîntul îl sorbea cu nesaț
în aer pluteau mii de confetti și lacrimi
am putut să mai șoptesc doar atît
unul dintre voi astăzi mă va vinde
m-am ridicat de la masă și am plecat
afară era rece și era bine
pe mașină am pus un concert de crăciun
și am adormit
am murit în spital către prînz
trecuse o viață cu încetinitorul peste mine
|
când o să vină
cutremuru`
şi-o să ti găsească dormind cu buricu` gol
cu luna strecurându-se pi sub pijama ca o
mână cu pielea de şarpe
eu, sclavul tău preaplecat, o să ţin blocul
tău comunist în braţe ca să treacă balauru`
cu căpăţânili lui di magar (mai jos am o
paranteză cu buricele noastre la comun)
apoi, ddacă împiedica-mă-voi când o să ti
văd întorcându-ţi pântecu` rubicond spre
fenetre
o să fac un salt şi, din plop, înfăşurat în
flanela-mi de vampir, o să te sorb
ţintuindu-te cu laseru` invizibil din
priviri înainte de a-mi cădea în gură ochii
de nisip cu un bob de mărgean puţin
desferecat
(@@- zi tu acu dacă nu-i mai cu moţ buricu`
meu!? şi care-i mai ţuguţ?)
În regatul li-be-lu-lei, în acest moment, se
bea cafeaua. Să ne descălţăm, dragii mei cu
“fiţe de zei”,
să ne prosternăm astfel (să nu mâncaţi şi să
nu beţi nicio literă, că vă sparg): “Li ,
Enigma Voastră, cu genunchiul sufletului în
pământul acestei planete tres minuscul, vă
aşternem la picioarele Voastre lungi soarele
şi luna, stelele şi celelalte acareturi ale
domnului nostru preaplecat Vouă, să le
distribuiţi în votre areal după cum Vă
pofteşte inima: soarele în baie, luna în
balcon, câte-o stea pe/o urechea, câte-o
noapte/ pân` la şapte /şi, din cel şirag di
mag /firav-concav/ câte-o albă-dulce
meteoară/ pi la sfânta subţioară ”
....
|
|
Motto:
“В этой жизни умирать не ново,
Но и жить, конечно, не новей.
Nu-i nou să mori în astă lume
Şi nici în ea să vieţuieşti.”
Serghei Esenin
I
_Asculta-mă iubito, nu te mint; era o seară
rece, de absint. Mă întorceam la tine ca din
arc săgeată, prin gubelnie şi-n parc nu ştiu
ce s-a-ntâmplat şi nu ştiu cum, într-un
târziu, m-am rătăcit de drum.
Treceam pe iaz şi luna mai lucea-n
adâncurile sumbre de catran. Tăcere-n jur şi
doar departe, hăt, o lebădă cu aripi de omăt
zbura pieptiş iar salcia încet se unduia a
jale şi-a regret. La ţărm pândeau copacii
goi şi grei lovindu-se cu crengile-ntre ei
şi ascultam năvalnicul cuvânt al toamnei
biciuind pe sub veşmânt.
Am stat o oră veşted şi vrăjit cu ochii
pironiţi spre asfinţit, dar focurile –
licurici prin văi mi-au amintit deodat’ de
ochii tăi.
_Te cred Serioja dar de ce miroşi a votcă
din joben până-n galoşi?
...
|
|

Grafica Florin Puca
G.M.: O ȋntȃlnire
aproape imposibilă. Dar, virtual, se poate orice…
Baudrillard: Despre ce doreşti să vorbim?
G.M.: Despre viaţa dumitale.
B: Este paradoxal să fac o retrospectivă asupra unei
vieţi care nu este prospectivă.
G.M.: Da. Viaţa dumitale nu poate fi privită
retrospectiv şi nici prospectiv. Ci doar ca „prezent”.
Ca dovadă că eşti aici. Cine vorbeşte de „moartea” lui
Baudrillard, habar n-are despre ce vorbeşte. Ea este un
simulacru.
B: Ȋntr-un fel soarta mea seamănă cu a lui Orfeu. Care,
aruncȃnd rapid, peste umăr, o privire spre Euridice,
este condamnat ca ȋntr-un prezent continuu să rămȃnă ȋn
Infern. Este că şi cȃnd viaţa mea pre-existȃnd ei ȋnşişi
ȋşi pre-simte propriul sfȃrşit - care ȋnsă nu mai apare
niciodată - chiar de la naştere….
G.M.: Prin urmare „tăieşti” ȋntr-un prezent infernal
fără sfȃrşit. Fără scăpare. Din „momentul”…
B: Din „momentul” - dar este un non-sens să vorbesc
despre un astfel de „moment” ȋntr-un „prezent” ȋn care
fulgerător şi mereu se schimbă toate (o pură, veşnică,
schimbare) - deci din non-sensul „momentului” apariţiei
uni gȃnd radical.
G.M.: ?
... |
|
|
curtea de
apel se înalţă din spatele tribunalului ca o boală de piele. cu
fiecare metru de cer pe care-l înghite soarele curtea de apel se
face mai hîdă. te uiţi la cele cinci etaje cu gura căscată te
întrebi cui foloseşte mormanul ăsta de termopane şi aluminiu. mai
bine s-ar face un cimitir pe verticală cu toate crucile de aluminiu
o să vină o zi cînd pămîntul n-o să ne mai ajungă atunci vor luci
deodată crucile dumnezeu orbeşte şi nu mai ia pe niciunul din noi.
gardianul te scrutează de jos în sus de la vîrful pantofilor pînă la
ultimul fir de păr. involuntar te uiţi şi tu la tine de la vîrful
pantofilor pînă la ultimul fir de păr. sfaturi preţioase ai grijă la
ce etaj cobori uşile se închid cu cartele magnetice liftul e la
stînga camera 315 e pe la jumatea holului. în lift o judecătoare îşi
aranjează părul pleacă pleacă lasă-mă-n pace. îi scapi un dumnezeu
printre dinţi dumnezeu scrîşneşte în uşa automată a liftului. prin
geam vezi coridoare lungi cu sumedenii de birouri ştii că acolo
viaţa colcăie ca viermii pe o bucată de carne.
...
|
....

ba vom trai în reversuri draga prietena
cu barba mirosind a laguna
cu scoici în par, bezmetice vedenii parcelate
monumente funerare trase de cai invers înhamati
înaripati, dar legati de picioare
flamânzi, dar prea nobili de a o spune
mustind a dragoste din ochi
gata de razboi spartan
dus pentru tine chiar 200 de ani de va fi nevoie
si înca 20 ca sa oprim simbolurile ce ne invadeaza
spatiul scolastic
teritoriul euclidian
masa la barul unor defuncti stramosi
paharul cu votca si praf de stele
zâmbetul coditelor tale atât de blond banal
uita-te în patul unui poet
cu miros de revolutie
poet ce scrie doar cu mâna stânga
povesti exotice în care eu mor si
tu dispari defiecaredata.
...
|
Sonet 126
de Cristian Vasiliu (cvasiliu)
It rains with shivers in my zealot vow
To whom I was, to elder that I’ll be;
No lucid spring will blossom in the knee,
After the chaos of the falling crow.
No half or faked answers and no plea
To broken fortune in the mirror, now,
When I’m the reckless tyrant in the slough
Of recollection and despair glee.
No second thoughts; under the step will grow
A chasm, a heated spear or a see
And all the unforgiving shades will flee
As satyrs in the glowing of my soul.
I’ll make it simple, without wings, alone…
I will not live as sand but die as stone!
Définition
de daniela mutiu (daniela)
Si tu t’habilles de blanc,
Tu connaîtras un prince ŕ un grand bal.
Si tu mets du vert, princesse,
Tu flotteras dans une grande émeraude.
Si tu couvres tes épaules de noir,
Tu aimeras un triste roi.
Et quand ton voile sera rouge,
Tu accoucheras de deux cerfs.
Polie de soie jaune,
Tu te transformeras, amour,
Dans un papillon avec une aile d’or.
Tu voleras comme une chanson
Quand la robe bleu ciel
Caressera tes jambes
Comme lors de ton dernier voyage ŕ cheval
Dans le bois de la Sainte Anne.
Ansi, ta boucle d’oreille, accrochée ŕ une branche
Y pend encore.
|
|
|
|
|