nr. 2 în acest numar:   - The State of Hermeneia - Apariţie editorială 2007: „NOUS” – Daniella Mutiu - Motanul Fuior şi Securitatea statului - Le pacte de l’échec februarie 2008 an III Şapte poduri peste memorie de Bianca Goean (Sapphire) Câteodată mă visez alergând. Sunt îmbrăcată pe jumătate în plasă, ca într-una dintre poveştile pe care mi le citeşte Arius duminica dimineaţa. Am un corp subţire, pielea bronzată, degete lungi la picioare. Desculţă, simt pământul strecurându-mi-se printre degete, cald, proaspăt, crud. Bate vântul. Cum să îţi explic ce înseamnă să visezi că bate vântul? Îmi simt pielea atinsă de ceva fără formă, fără consistenţă. Dar care ar putea să lase urme. Ochiurile de la plasă se strâng mai puternic pe braţ, pe jumătatea de piept acoperită. E ca şi cum cineva le-ar împinge în carne. Fiecare fir de păr de pe corp pare străbătut de atingerea aceasta ciudată, e ca şi cum nimic nu îşi mai găseşte locul, ca şi cum o făptură doar bănuită m-ar atinge din toate părţile dintr-o dată. Din pămînt creşte iarba. Verde, aplecată uşor înapoi înspre sol, ca şi cum, oricât de dreaptă, i-ar fi teamă să se îndepărteze şi să piardă din vedere de unde a plecat. Să alergi prin iarbă, să bată vântul. Uneori, în vis, mă aşez. Dacă stau mult – ştii să măsori timpul în vis? – dacă stau mult culcată în iarbă, furnicile şi tot felul de gâze încep să se urce pe mine. Atunci îmi imaginez că mă gâdilă. Este foarte greu, şi nu am reuşit de prima dată să îmi imaginez în timp ce visam. Oricât m-aş gândi la asta în timpul zilei, când Arius nu are nevoie de mine să exerseze amintiri, oricât m-aş gândi şi aş scormoni prin fişierele de amintiri, experimentând cum se simte când te gâdili, tot nu reuşesc să simt în vis iarba gâdilându-mă. Dar îmi pot imagina. ... Apariţie editorială 2007: „NOUS” – Daniella Mutiu de Marina Nicolaev (Aranca) Un volum de versuri, semnificativ, pentru autoare şi ceilalţi, al poetei Daniella Mutiu, a apărut la finele anului 2007:”NOUS”(”NOI”), la „Novosti” din Moscova, având amprenta grafică a unui artist plastic rus, cunoscut şi site-ului nostru, Vladimir Nikolaevsky. Volumul „NOUS” se poate găsi la Librăria « L'écume des pages », 171 bd Saint Germain des Près, Paris. ”NOUS” Ilustraţii din ciclul „Neuf nus avec les bras levés” (1991-1992) de Vladimir Nikolaevsky Virtual Gallery „Novosti” , Moscova, 2007 ”NOUS” deţine parfumul discret al unui anotimp particular în care rămâne tânără, perenă, inima celui plecat din sinele nealterat, spre Exterrior, în afara propriilor rădăcini. Axele principale din volum tratează de-o manieră lirică surprinzătoare, rădăcinile şi zborul, într-o structură dinamică, flamboaiantă. Daniella Mutiu construieşte sufletului său gotice osaturi sentimentale cu migală, pasiune şi credinţă, ferestre în lumea reală prin care respiră tinereţea. ... The State of Hermeneia de Virgil Titarenco (Profetul) Hermeneia a împlinit doi ani. Aceasta s-a întîmplat acum mai bine de o lună și cu toate acestea din motive personale nu am putut publica atunci ceea ce am vrut să devină o tradiție – the State of Hermeneia. Cu întîrziere o fac acum. Anul 2007 a fost pentru site-ul și comunitatea Hermeneia un an pe care l-aș numi de validare. Anul 2006 a avut încărcătura lui de entuziasm și de început de drum, tevatura venirilor și plecărilor precipitate, dar anul 2007 a reprezentat pentru mine, la începutul lui, o mare întrebare: va putea Hermeneia să meargă înainte sau se va dizolva treptat? Ce direcție va lua și ce evenimente o vor întîmpina? Nu pot să nu recunosc că am privit cu o anumită incertitudine viitorul. Și iată că anul 2007 a trecut iar Hermeneia continuă să existe și aș zice chiar a devenit pentru unii cititori un teritoriu de care s-au atașat. Am continuat să primim noi membri, am continuat să promovăm autori Hermeneia. Am introdus secțiunile de arte vizuale și bilingv. Am constituit Arhiva Hermeneia și galeria Hermegal. Am avut bucuria de a vedea membri Hermeneia debutînd pe hîrtie sau lansîndu-și al doilea sau al treilea volum. ..... povestea uitată a regilor stepei de Virgil Titarenco (Profetul) a fost cîndva un război dintre-acelea care se duceau odată la cîțiva ani pentru curățirea rasei pentru primenirea sîngelui un război sănătos cu mulți morți și multe ruine un război după care puteai răsufla ușurat ca după un praznic îndestulător și-ar fi rămas doar un război de rutină o banală nebunie lăbărțată pe filele galbene ale hrisoavelor dacă nu s-ar fi întîmplat acel lucru despre care nici astăzi nu putem vorbi fără să tresărim crispați ca la sunetul unui duh rătăcitor ... Röntgen de Adriana Lisandru (Sancho Panza) Să stai aşteptând dimineaţa. Nimic nou, nimic memorabil, nimic. 5.00, în curând oraşul se va ridica din asfalt agăţându-şi fruntea de păsări, îmbracă-ţi tricoul peste visele goale, femeie, vei sorbi revărsarea luminii ca dintr-o venă deschisă - soare sălciu gâlgâind peste mucusul zilei de ieri îţi aduni bruma tăcerile mărul şi sabia, risipită te-ntrebi, risipit, de când n-ai iubit un bărbat până dincolo de piele şi carne de când nu te-a iubit un bărbat până dincolo de umbrele lui de când n-ai mai fost amnar echinocţiu îngânare de clopot şi miroase a grabă, a prezent rumenit, a cafea, la radio, cineva trage destine la xerox, în mâinile lui, planete-nşirate cum soldaţii de plumb - se anunţă o zi ideală, nicio minune nicio implozie e perfect vom fi blânzi anonimi în coasta oraşului ne înfigem adânc suliţa paşilor. Praf. Căsuţe umblătoare de elia david (aleena) Melcii de ce nu se grăbesc niciodată? Pentru că lumea este prea minunată ca să o parcurgă în mare viteză Şi apoi, dacă se întâlnesc cu o pioneză - una care stă toată ziua cu vârful la soare ca să vadă cum trec pe deasupra căsuţele umblătoare? Dar melcii nu se grăbesc şi pentru că, înaintea nopţii eterne, aşa li se pare lor mai firesc: să apuce să lase în urmă o dâră luminoasă pentru stelele fără casă Epilog... de fanache emil (hialin) Cât îmi e ceasul... ? O pleoapă şi jumate O pleoapă şi jumate Aproape Două pleoape... Ţigările trag aer, îl scuipă în plămânul Ce umple tot decorul în falduri de fior Şi pentru prima dată divinizând nebunul Tăcerea răguşită cânta în "Do minor"... Îmi sting în palme chipul, ca într-o scrumieră Când fumegă privirea rafale de suspin Şi-n scrumul deplorabil al celui ce mai speră Mă prăbuşesc pe coate şi morţii mă închin. (Epilog...) Întunericul mă priveşte fix tăcerea-mi urlă în timpane nu-mi amintesc cum am murit... Motanul Fuior şi Securitatea statului de Ionel Bostan (Giurgesteanu)) 1. Execuţia lui Fuior Mult s-a chitit Aguriţa lui Pârău cum să-i facă felul lui Fuior. „Pune-i, fată, ceva în mâncare… Sticlă pisată, că asta nu miroase şi va înfuleca sigur. Într-un ceas îl vezi cu zgaibele-n sus!” o povăţui Ţaţaia, cea mai înţeleaptă babă a hudiţei noastre. „Carbidul îi sfânt” îşi dădu cunoscător cu părerea Costache a lui Prună, proaspăt întors de la mină (de fier, cum ţinea să sublinieze). Ştia bine cum reacţionează carbidul cu lichidele pentru că, acolo, îl folosea şi la iluminat şi la sudură. „Crapă mintenaş” mai zise el, ca să arate că a învăţat câte ceva şi din graiul altora de când a lăsat sapa plecând la un serviciu bănos („mintenaş” nu se întrebuinţa deloc pe la noi, giurgeştenii fiind, de felul lor, mai neumblaţi prin lume). Lucreţia, nevastă-sa, era tare mândră de el, mai ales că aducea câteva mii bune de lei numai ca alocaţie de stat pentru cei şapte plozi. Nu conta că stăteau într-o şură de chirpici acoperită cu câţiva snopi de stuf. Ceva mai brutal, Moronu, ciobanul satului, opină scurt: „Un par în cap şi termini bâlciul!”… Dar, pentru că Aguriţa l-a iubit nespus pe Fuior, nu i-a luat pe nici unul în seamă. Într-o noapte a hotărât de una singură: îl va plăti pe Tăchel, vânătorul satului, să-l împuşte. Este, cumva, mai umană moartea prin împuşcare. Ca drăcăraie desculţă şi colbăită din vecini, ne-am oprit brusc din zbenguială, pe la o amiază, când l-am văzut pe Tăchel trecând la deal cu puşca bătându-i-se de şold în mersu-i agale. Ba, ca să fiu drept, ne-am dat iute îndărătul gardurilor bicisnice de durubeţe, la mulţi tăindu-ni-se răsuflarea. „Dă-l Dracului, cu gioarsa lui, spărie copchiii!” am auzit-o pe Ţaţaia, şi când am văzut-o că merge după Tăchel, în ograda Aguriţei, am prins şi noi curaj, ieşind de prin cele ascunzători. ... despre moarte şi alte fleacuri de pal emilian (emiemi) Tărăbuţă s-a sinucis cu dentocalmin. Au crezut că doarme. Capul stătea pe masă restul corpului pe un scaun cu tapiţeria roasă. Lîngă cap o sticlă de komando. Pe Tărăbuţă nu-l dureau dinţii nici măcar nu-i crescuse vreo măsea de minte. Au vorbit despre el mult timp. L-au curăţat i-au pus pantofi noi şi l-au agăţat de bar. Venea cîte unu: komando pentru Tărăbuţă. Pînă şi ăia care nu-l cunoşteau au vorbit. Dădea bine să ai un prieten mort. Bine nu neapărat prieten dar făcea mult că au auzit de Tărăbuţă. Tărăbuţă nu s-a sinchisit şi-a văzut mai departe de moartea lui. Îşi lăsase la uşă pantofii. De fapt pantofii lu mă-sa pe care îi purta de vreun an că n-avea ce să-ncalţe. Vara era mai simplu vara umbla în şlapi. Aşa umblau toţi studenţii de la filosofie zicea el. Nea Fănică a fost un sudor grozav. Pînă şi ăia care nu-l cunoşteau se adunau la bufetul lu Bostan şi vorbeau de el. Era ăl mai a dracu sudor din laminorul de şaişpe ţoli pînă-ntr-o zi. A venit afumat la fabrică cum necum paznicii l-au lăsat să intre deşi aveau instrucţiuni clare că toţi afumaţii nu au voie în laminor. A încurcat tuburile pe care le folosea la sudură. L-au dus la spital pe dreapta i-au tăiat-o de la încheietură iar la stînga din cinci degete i-au rămas cinci bonturi. Acuma apucă paharul cu ambele cioturi dă noroc la fel. S-a făcut bas cînd îl mănîncă bonturile se duce la cor să scape de mîncărime. ... hermeneia - un spaţiu virtual mort? de Tudor Nicolae (nicolae) HERMENEIA- un spaţiu virtual mort? Intr-o zi am simţit nevoia să ies din acasa-ul meu virtual, Europeea, fiindcă am observat că mai toţi creatorii o fac. Aici am ajuns datorită unui link care anunţa o dezbatere polemică iar firea omului este atrasă de scandal, aşa că nu m-am abţinut, şi eram chiar pregătit să spun:" întărâtă-i drace/ că şi mie-mi place"! Am urmarit frecvenţa comentariilor, a postării textelor şi pretenţia exprimată că această comunitate se vrea bomboana de pe tortul literaturii. Aflasem că situl "Clubliterar" ar fi cel mai elitist şi am solicitat cont şi acolo, şi nu pentru că n-ar avea cine să-mi spună dacă scriu bine sau nu, am vrut o verificare. Clubul literar nu m-a luat în seamă trei zile, adică nu a răspuns ciocănitului meu în uşă, poate şi fiindcă înauntru era un tărăboi, voia să cânte unu şi ţipau doi! Aşa că mi-am retras cererea. Pe Hermeneia, prin contrast, e o linişte, parc-ar fi inexistenţă, vorba unui scriitor buzoian. Nişte reguli stricte, nu mişcă nimeni în front! ... Le pacte de l’échec de Nicole Pottier (NMP)   "Pactul eşecului" / Bianca Marcovici (Traduction: Nicole Pottier) Des pensées et le ciel se bouleverse presque à côté de l’abîme, personne n’accepte sa fin de goudron fondu je suis au seuil du désespoir... lentement je referme ce pacte de subsistance tirant les différents verrous sur moi, murmurant les recommandations du solstice encore une syllabe pour endormir mes sens "j’ai eu suffisamment de patience avec toi”, me dis-je tu restes seule maintenant à te ronger les ongles (vice de famille) et dans mes yeux tu cherches des souvenirs Mois rouge et gémissant Mon pied glisse sur le sable où l’herbe est plantée je tressaille, je n’attends rien dans cette survie j’ai vu l’effroi de mes propres yeux il avait les yeux grand ouverts et un sourire aux coin des lèvres. Sur l’asphalte des traces de sang humain l’autobus explosé le squelette sous le ciel goudron fondu... Comme d’habitude personne ne le croit personne ne le voit quand se déclenche en moi la peur Je ne suis à personne je tourne en rond la place du milieu n'a pas de puit artésien, Ce n'est qu' un morceau de verdure planté artificiellement qui grandit et moi je grandis artificiellement et je nais chaque jour, plus éclose, plus artificielle, plus silencieuse, plus ébahie par ce qui m’arrive ce n’est qu’une histoire de la ville au Mur des Lamentations ... Sonet CXLII de Cristian Vasiliu (cvasiliu) Sonnet CXLII, by William Shakespeare (Traducere Cristian Vasiliu) Love is my sin and thy dear virtue hate, Hate of my sin, grounded on sinful loving: O, but with mine compare thou thine own state, And thou shalt find it merits not reproving; Or, if it do, not from those lips of thine, That have profaned their scarlet ornaments And seal'd false bonds of love as oft as mine, Robb'd others' beds' revenues of their rents. Be it lawful I love thee, as thou lovest those Whom thine eyes woo as mine importune thee: Root pity in thy heart, that when it grows Thy pity may deserve to pitied be. If thou dost seek to have what thou dost hide, By self-example mayst thou be denied! dare de seama de Turbure Vlad (aalizeei) ce să-mi reproşez acum domnilor nu am rîs niciodată nu am plîns niciodată prinţ nu am fost cerşetor da mai ales în colţ la Elefterie - bună ziua doamnă sînteţi prea frumoasă astăzi vă cade duminica parcă turnată nu vă cer decît agrafa din păr să-mi prind amintirile la vedere – nu am numărat treptele la urcare nu cifrele sînt măsura apropierii de mine şi nici privirea ochiul este doar cercul pe care îl face lacrima la atingerea cerului văzut de sus dar acestea sînt amănunte nu-i aşa domnule da, dumneata de acolo! de ce crezi că viaţa e o doar o călimară de cerneală te-ai gîndit vreodată cum e să vină primăvara şi să te întrebe ai verde la tine? ..........