nr. 5 în acest numar:   - recital - happiness II - reporter în războiul din absurdistan - Cişmigiu Rhapsody mai 2008 an III recital   de katya kelaro (queen margot) Mizantropii de fanache emil (hialin) (uvertura) Pământul mă privea ca un miop Cu chipul mizantrop Zâmbea în urmă Pământul mă privea ca un miop În voi până şi praful se fărâmă... Din tălpi îmi creşte pasul stins Mă sperii Pe foaie ninge negru şi m-a nins Iar sub zăpadă sunt acelaşi ins Călcând pierdut pe marginea căderii. Exodul nu îşi află epilog Cât printre noi mai bântuie stingherii Într-un fior sonor îmi aflu drog Când număr surd silabele tăcerii. (epilog) Oraşul şters... Au înlemnit tâmplarii Iar înecaţi-n gânduri au emers În foi aşez un rând ca anticarii Sunt toate mâzgăleli şi toate-s vers. Glosă pe marginea «Matricei stilistice» (Lucian Blaga) de Manolescu Gorun (Sixtus) "Gândirea şi practicarea istorică a culturilor-monadă pot fi depăşite, pot fi făcute să nu mai apese, ci să devină… ca un altfel de teritoriu, mediu liminal de comunicare şi rezonanţă…. Astfel, se creează un fel de spaţiu gri, un spaţiu de întâlnire, un spaţiu de împletire, un spaţiu încă fără un stil dominant. Dar un spaţiu, unde libertatea stilistică este nemaiîntâlnită până acum. Două valuri care se sparg unul în celălalt, lăsând în urmă o spumă fascinantă. De un astfel de spaţiu beneficiază România. Occident sau Orient? Nici Occident, nici Orient. Sau amândouă o dată." (Daniel Sur, 'A treia cale', NOEMA, vol. IV, 2005) * Autohtonismul (curentele acestuia: Semănătorism, Poporanism, Gândirism), Dacismul şi Ortodoxismul sunt numai puncte de vedere particulare pe baza cărora poate fi caracterizat contextul cultural românesc. Matricea stilistică, propusă de Blaga şi particularizarea ei sub forma Spaţiului mioritic este un punct de vedere integrator, care include pe cele menţionate anterior şi nu numai. În plus, el se dovedeşte - aşa cum se va sugera - şi suficient de flexibil şi extensibil pentru a putea îngloba noi determinări. ............ reporter în războiul din absurdistan europa, trezeşte-ne de pal emilian (emiemi) Campania electorală a început, oraşul e invadat de banere, concerte şi difuzoare prin care candidaţii îşi fac cunoscute intenţiile politice. Cum părăseşti oraşul, agitaţia electorală scade direct proporţional cu distanţa. Dacă pînă la Sagna se poate circula în condiţii relativ bune, spre Bîra cratele din şosea te fac să te întrebi pe ce suprafaţă a lunii ai asenelizat. Cîmpurile patriei sunt aproape pustii. Ici colo mai vezi un tractor sau un plug tras de cai. Singurele semne ale agitaţiei electorale sunt posterele de pe stîlpii de iluminat din care îţi zîmbesc, mai oficial sau mai cum i-a pus fotograful, candidaţii locali. Frăţia inelului La primăria Bîra e linişte. În birou primarul Adrian Ştirbu se uită la televizor. Oftează, bilanţul cutremurului din China creşte de la o oră la alta. După cum mărturiseşte mai are şi un alt motiv să ofteze, şi anume că la ultima rectificare au primit bani numai primăriile de la PNL şi PSD. Planurile sunt simple. Dacă va ieşi primar, iar şanse pentru asta sunt destul de mari, va continua proiectele începute. Adică apă şi canalizare în comună, drum comunal betonat spre Rediu şi un proiect de mediu pentru sortarea deşeurilor menajere, în acest sens fiind construită şi o fabrică, la marginea satului. În rest campania electorală decurge fără probleme deosebite, fiecare candidat îşi vede de treaba lui. Spre deosebire de oraş unde posterele de pe ziduri ale unui partid sunt acoperite peste noapte de posterele altui partid, la ţară domneşte o frăţie aproape înduioşătoare. Fiecare candidat are stîlpul lui, iar pe graduri îşi au loc toţi candidaţii, unul lîngă altul, că doar gardul e lung. “Da’ ce domnu’, îmi lucrează primarul pămîntu’?” ...........   happiness II de Virgil Titarenco (Profetul) there was a time you didn’t exist a time even the thought of your existence wasn’t there there was a time your parents didn’t exist your grandparents and your great-grandparents were not born there was a time your ancestors didn’t exist not even the tribes you’re coming from there was a time your nation history didn’t exist a time when your country was nowhere and neither was the land under your feet the ruins from beyond history the people that built them didn’t exist and even the people before them a time when there were no rivers and no hills the continent you are walking on didn’t exist a time the earth was nowhere to be found and nobody knew anything about you a time when stars of your constellation weren’t born a time when even matter wasn’t there a time when everything you are had no importance and no significance at all there will come a day when you will die they will take your body and place it in a grave your things into storage there will come a day they will demolish your house burn the very last thing that belonged to you there will come a day your children will die so will your grandchildren and your great grandchildren and all your memory will disappear together with them as it would have never been there will come a day the descendants of your descendants will disappear your name will disappear and so will the last trace of your heredity there will come a day your city will disappear your country and the tongue you speak there will come a day even the myths about your world and every thought of it will disappear there will come a day when the continent where you’ are living now will disappear your planet and every being that had anything in common with you will vanish there will come a day when nobody will ever remember you your deeds or your thoughts there will come a day when it will be of no importance or significance at all wether or not you ever existed when you’ll allow these two things to sink deep inside you so deep that you’ll feel their taste in your mouth and their piercing inside your guts when you’ll allow them to fill your lungs and your brain into unconsciousness then you will be happy scrisoare de îmblânzit mâinile de nuta craciun (anna) ai dreptate iubitule pereţii aceştia încercuitori au suliţe braţele mele gratii de fier înconjoară timpul scrijelesc în pântecul lui un vis cu umbra în cer numai vorbele s-au oprit sub coasa lunii taie frigul norii de gheaţă căzuţi peste noi şi mâine-i o zi mai albă poate peste sămanţa roşie a sângelui se rostogolesc anotimpuri nu mă mai izbesc de pereţii de sticlă zidul dintre mine şi ceilalţi umblă singur corabie cu catarg de brad verde   Cişmigiu Rhapsody de Andu Moldovan (bobadil) de vreo treizeci de ani sufăr de insomnie cronică dar ieri m-am decis să mă duc la psihiatru avea cabinetul pe brezoianu la nr 17 unul care se zicea că e bun de tot are şi barbă şi păr şi toate cele necesare în meseria asta mi-a luat datele din buletin m-a ascultat şi mi-a zis că trebuie neapărat să mă hipnotizeze în felul acesta mi-a zis o să facem împreună o recapitulare pentrucă m-a asigurat toate problemele noastre îşi au rădăcinile în trecut ........ Călătorie împotriva amintirilor - pentru tataie - de Bianca Goean (Sapphire) Se crapă de ziuă. În toate casele din oraş, oamenii îsi leagănă visele. La fereastra dormitorului, Dumitru priveşte, cu ochelarii în mână, dunga portocalie iscată înspre răsărit si cuprinde încet drumul împotriva amintirilor. Piciorul dureros îl duce pe undeva prin Rusia, cu gheaţă, foame şi frig, şi mai ales întuneric în care toate acestea se pierd, la fel cum se pierd şi dimineaţa, curtea, copacii din depărtare, în lumina palidă a răsăritului. Cred că e timpul să pun răsadurile de roşii în pământ, este suficient de cald. Întoarce încet capul înspre plăntuţele ieşite curajos din pahare de iaurt, cu faţa înspre lumină, la adăpostul geamului. O armată verde aşteaptă pe pervaz vara. De patruzeci de ani, în fiecare primăvară, schimbă haina uneia dintre grădini din narcise şi lalele în roşii, cu una de castraveţi, ceapă verde. Au fost ani, când erau copiii la liceu, când se ruga Marioara de el să mai pună şi o lalea, şi, de dragul ei, mai lăsa câte un petic cu lalele bătute – îi plăcea ei tare mult cum miroseau – şi, într-un colţ, nelipsitele hortensii. În ani ca aceia, Manana fugea noaptea pe fereastra de la dormitor şi mergea în cimitir să fure flori... Acum îşi dă seama cât seamănă fata lui cu Marioara, şi cât s-au mai urât Doamne... Nu a iertat-o Manana nici când a murit – Bine că s-a dus, ce ne-a mai chinuit pe toţi cu diabetul ei, lasă că nu o să uit niciodată cum nu m-a iertat că semăn cu tine, tată, si nu cu maică-sa, Iuliana. Cred că totuşi anul acesta pun mai multe roşii. Grădina se scaldă acum în auriu, mirosul de pământ reavăn şi de verde a intrat şi pe fereastră... Un zâmbet îi inundă chipul... vocea Danielei plină de ghiocei şi cireşi înfloriţi - ce se mai căţăra în cireşi când era mică; îi vedea printre frunze, când venea de la serviciu după-amiaza, doar părul de culoarea grâului, ciufulit de vânt şi de crengi – tataie, voi avea un copil. Trebuie să mănânce mai bine atunci, şi lasă că ştie el cum sunt roşiile alea din piaţă, numai chimicale şi apă de ele, nu, nu, să îi dea lui Dumnezeu sănătate – şi îşi face o cruce mare, cu capul în pământ – să poată să mai sape şi să ude, că va mânca nemţoaica lui tataie numai roşii mari, zemoase, din grădină. ..........