fabulă în versuri + haiku, forme extrem-orientale + parodie în versuri + poezie generală + poezie pentru copii
încercam să-mi închipui moartea
un ogor în care din când în când
semănăm câte-un trup
mă înfioram la gândul că lumea de dincolo
era plină de vieţi încolţite
acum îl îngropam pe tata
groparul făcea ultimele retuşuri
în pământul cald cu lopata
mormântul seamănă cu o pasăre neagră
lutul din jur luase forma
aripilor pregătite de zbor
îmi spuneam îi vor îmbrăca trupul
în întunericul din care a fost luat cândva
dar sufletul îi va răsări într-o altă lume
un cer nou pe care Dumnezeu a marcat
locul de unde izvorăşte fiecare pasăre
furtuna flutura deja în vîrful copacilor un steag
la început ea îi împleti un semn de
carte
din părul și cuvintele ei
el îl așeză pe gînduri
închise ochii și adormi
în vis se făcu dintr-o dată
iarnă
și părul și cuvintele ei îi împletiră un fular
ce-i acoperi bărbia și gura
din care acum vorbeau amîndoi
si zilele treceau
și noptile își plimbau pe sub nasul lor
luna
el lîngă foc, ea cu fruntea lipită de pătura
împletita acum din părul și cuvintele lui
ce crescură înalt,
înalt cît o casă, cît un turn, cît o lume
de basm în care
și el și ea
se-ntrebau din cînd în cînd, nedumiriți
eternitate
fără lacrimi bătrânii-
teiul din curte
aici
la capătul lumii
în peretele de la apus e o poartă
prin care echinoxurile intră și ies
duhnind a frascati
dimineața și seara timpul încremenește
în mijlocul unui argument
la mine în gât
între două noduri se face un pod
peste care trece ca o senzație stranie
dorul de țară
din pulpa pământului mușcă și monstrul narcotic
lunii atât de mult îi scapără ochii
după atlanta încât
își părăsește orbita
rămas fără sprijin
cerul se rostogolește-n pacific
și se dizolvă ca o pilulă fen-phen
Era una din nopțile-acelea
fără de somn și ea îmi venea
de departe cu apropouri,
călare pe-un ton convingător,
venea să mă-ntrebe
dacă nu vreau să mă alătur
cauzei sale,
împreună să batem
pasul pe loc.
Cum sa nu, i-am răspuns,
cu o condiție, totuși,
să nu fie una
pe de-a-ntregul pierdută.
Și ea începuse să-și
râdă de mine,
vorbind despre toate,
fără să-mi spună nimic,
fără să-mi lase o gură
de aer, în tăcere
să-mi termin
gândurile de fumat
până la prima ninsoare de scrum.
Asta se ia in serios,nu glumă,
trăgeam în interiorul meu
de mânecă o concluzie,
e iarnă așa cum sunt om
și ninge așa cum mi-e foame
axa lumii străpunge mai departe Călcâiul
chiar dacă eu nu sunt acolo
și nici iarnă nu e
e doar Ghetsemani împărțit în metri cubi de gheață
timpul nu ține seamă
se plimbă prin mine cu umbrela deschisă
cântând
ultimele vorbe vor fi spuse întotdeauna ieri
după care buzele coboară înlăuntru pentru a da socoteală
e frig așa cum nu vreau eu să dorm
și e pustiu așa cum numai Dumnezeu ne știe
nici nu ai deschis gura
şi gerul
a îngheţat pescăruşii în zbor
înapoia ţipetelor de recunoaştere
peste guri de metrou
un lătrat
pavează noaptea sticloasă
ochii mei
pâlpâie
în ţurţurele ce se uită
pe geamul salonului
în care fără milă
mă mai naşti odată.
*
am fi putut, da, am fi putut
împărtăşi un dispreţ nobil faţă de toţi şi de toate,
un sentiment eliberator cum că nu aparţinem
locurilor bătute de prea multe perechi de bocanci şi de buze
am fi putut pluti ca un fel de suflare uşoară
peste acidul gros al dimineţii nucleare,
ca un fel de frumoasă uitare
peste mormanele de lecitină ruginită
am fi putut răsturna sensurile
opinatului gratuit,
am fi putut lua dunărea, cu trupul ei de peşti şi de barje
şi s-o împletim în cuvinte grele, adevărate
am fi putut face semne de uitare
peste înţelesurile comune
de la un timp se plictisea îngrozitor
pe malul apei arunca alene pietricele şi
privea cum se întindeau mămăligile pe luciul liniştit.
îi mai stârneau cât de cât curiozitatea arborele cotit şi alinierea pistoanelor
de aceea făcea şcoală să dea de carnet
instructorul îi spunea o dată la 10 secunde
călca ambreiajul până la podea când bagi în viteză
+++
îngrijea flori
îşi ducea îngeraşii la grădiniţă
iarna le făcea pârtii şi oameni de zăpadă
din când în când respira cald
lângă mimosele de constantinopole
lăsate în plata domnului.
+++
Peste cuvintele tale, Cuvintele mele
în timp ce visez
*
Și o să vină ziua în care n-o să mai fie frică
Frică aici fără zăpadă
Fără țigări și o să vină vremea când zăpada se va transforma în noroi
și într-o zi se vor inventa zece mii de cuvinte
Pentru ei
Pentru orele de nesomn
și tractoarele care trec zilnic prin fața porții târîind
corpurile lor
până când
fluturele-mamă și fluturele-tată se vor închide pentru totdeauna
în pictograma veche
de pe tăblia patului
(acolo se odihnesc creierele noastre pline cu serotonină)
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- …
- pag.urm. ›
- ult.pag. »
