Azi toate drumurile se desfac
ca o limbă de şarpe
Îşi iau rămăşiţa de pruni înfloriţi
şi-o răsfiră de o parte şi de alta a gardului
ridicat brusc între noi şi străinii aceia...
de-ai şti că eu nu mă deschid oricui precum un evantai
probabil vocea ta n-ar mai fi atât de aspră
în seara aceasta îţi port cântecul duminical
ca pe o cruce care-mi atârnă greu
pe gene şi ajung să clipesc din ce în ce mai rar
se aude o sirenă în depărtare
înainte să-ţi vorbesc îmi prind părul strâng rufele
şi ascund cât pot eu de mult accentul moldav
aşteptând poate să ai acea încredere
îţi vei apropia urechea de pântecul meu
ca de un stol de păsări moarte
La terase,
ne strângem mâna care cu care,
uităm repede numele înşirate
sau le amestecăm ca-ntr-o piesă de Caragiale,
comandăm cât mai ieftin/scump, cât mai clar/fonf,
şi vin inevitabil funcţiile, gradele, titlurile,
ca o sârmă cu scripete plină de chiloţi xxl.
vorbeam la telefon
într-o seară
cu un prieten
până când
a ajuns
fiecare dintre noi
să-şi audă
în receptor vocea,
ca pe un ecou,
şi-am înţeles
pe dată atunci
că suntem ascultaţi
de-aceeaşi lighioană
invizibilă, însă
atât de omniprezentă
că uneori
ajunge să pută,
şi pute uneori
într-atât de tare
încât,
ajungi
să nu mai poţi
respira liber
nici măcar noaptea,
în propria ta
casă,
nici măcar atunci când
deschizi larg fereastra,
Trăgea noapte cu o cange la mal,
pleca cu ea în buzunar,
îşi punea soarele sub cap
şi, din umbră,
privea uimit conturul vidului.
Simţea cum transpiră obosit,
tăcerea nepereche sângera,
se măcinau pietre sub unghii,
iar printre degete scântei
prevesteau puterea luminii
cum topeşe nisipul pe umeri.
coraline dormea într-un pod de palmă
sau într-o mansardă la teatru
e acelaşi lucru îmi zice ea
că în feritopia lumea se desenează invers
că uite ochii sunt cercuri care se rotesc în jurul pământului
şi jos cum priveşti spre gură se formează adâncimi
ca nişte fântâni pline cu cearcăne
acolo îşi lasă oameni ca tine grijile uneori şi mâinile ruginite
ba tu eşti un derdeluş i-am răspuns din tălpi
iar ea mi-a sucit o venă albastră de la gât
apoi mi-a dat drumul
pe autostrada h44 nu circulă logane
aici nu este nimic de văzut decât o tipă care bea apă plată cu lămâie la soare
şi habar nu are pe unde o să o mai ia
poate prin mehala sau poate prin alt cartier
unde ar trebui securitatea asigurată
vârsta nu va fi trecută în buletin corect
blugii frecaţi îi vor fi aliaţi în lupta cu bodyguarzii
oricum fetele celelalte vor face treişpe-paişpe
pentru ca ele ştiu cum să o facă cel mai bine
netulburate de vreo gaşcă de copii scăpaţi de acasă
nesăţioşi de imagini cu femei goale
uneori te iubesc atît de albastru
încît mă dor ochii privind în gol
după rănile pașilor tăi în nisip
îmi fac fetiș din fiecare cochilie
răsucită în forma călcîielor tale
adorm ghemuit între coapsele-ți
încleștate ca niște rădăcini de tisă
mă trezesc sufocat în neștiința
nașterii din amintiri pe care
nu pot să le respir decît ieșind din tine
ca dintr-un mal prăbușit
peste oasele mele golite de timp
simt un plug tras de cai albi
carnea pieptului meu arde
cu fiecare brazdă te desparți de mine te zbați
Comentarii recente