întâlnirea

,

ajunsese până acolo aproape inconștient. fără să înțeleagă de ce. trebuia să existe un răspuns, cel puțin unul provizoriu, dar încă nu îl găsea. nu și-l apropia din nici unul din semnele care își trecuseră fulgurant trupul prin fața ei . nu își mai suporta mâinile. nu știa ce să facă cu ele. era cald și acea încăpere nu avea decât o fereastră mică pe jumătate deschisă prin care aerul se înghesuia căutând-i parcă gura. ochii se obișnuiseră cu întunericul și așteptarea deveni de acum un joc. ar fi putut să deschidă ușa larg și să se întoarcă pe același drum înapoi. mașina o aștepta nu departe, cu cheile în contact. ah, uitase cheile. poate așa trebuia să fie. cheile să fie uitate. și mașina abandonată. deși mașina exista acolo, intrând în jocul ei. primul așteptător, al doilea așteptător, al treilea așteptător. totul se petrecea prea repede. își amintea vag câteva destinații. dar uitase definitiv oamenii întâlniți acolo. de sub masa neagră, veche, țâșni o pisică probabil răzbită de mirosul șoarecilor care se perindau de-a lungul podelei, sub perete. s-a trezit urlând și sărind de pe scaun căutând o înălțime. apoi a plâns. apoi a râs. după care tăcerea. și frica. și nimicul.

ecranul mobilului s-a luminat în încăpere ca un licurici salvator.
‘ajung într-un sfert de oră’

căută tastele cu atenție. nu suporta cuvintele lipsite de litere sau scrise greșit. un fix. și își aminti de lucrurile care contau sau nu. nimic nu era simplu în acea seară , nimic nu se simplifica. cu fiecare gest , respirație, cu fiecare minut care se scurgea din timpul acela care le aparținea tuturor în atâtea feluri și cu același trup, totul devenea mai dens, se simțea presionată să își mute sensul într-o altă dimensiune doar pentru că a acceptat să-si caute o ultimă amintire neîntâmplată. ce avea să mai fie? se întreba și în același timp își deschidea ochii cât mai larg posibil. nu trebuia să îi fie somn. nu în noaptea asta. se uită în geanta pe care o aruncase neglijent pe masă. tampoane. ruj, bani. două fotografii pe care le privi pentru prima oară altfel. ca pe două copilării netrăite până la capăt. ea însăși cea de a treia.

trecuseră cele 15 minute.

își mângâie ușor corpul, cu o tandrețe de mamă. se iubea. sigur că se iubea. era tot ce avea în acel moment. un trup, un suflet. o întâlnire.
după ce au reușit să își observe chipul în umbrele camerei, după ce și-au găsit palmele și au conectat acele distante în care își sorbiseră cafea după cafea așteptarea până la zaț , primele cuvinte nu au mai fost decât un cântec șoptit încercând să se stingă. și așa stins să intre ușor în piele ca o odihnă, ca un sfârșit interminabil.
știa că de aici mai departe nu mai există destinații. nici opriri. fiecare dimineață va fi nouă și veche. așteptarea va rămâne un joc preferat. îl va ține ascuns într-un simplu punct. un punct care probabil intr-o zi o va uita definitv în el.

 


Comentarii

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.


Cine a acordat penițe de aur

poema, Younger Sister

Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com


Rețele