A apărut Fragmentarium: ficţionale

A fost să fie şi s-a produs apariţia cărţii mele Fragmentarium: ficţionale, la editura „frACTalia”. Ea urmează a fi lansată în noiembrie a.c. la una dintre librăriile Cărtureşti (în octombrie nu voi fi disponibil).
De ce fragmentarium?
Gândirea conceptuală este denotativă. Cea fragmentară – conotativă.
Gândirea fragmentară caută să propună un sens al întregului. Dar un asemenea sens aparţine fiecărui receptor. Prin urmare, întregul unui text propune o conotaţie probabil infinită. Iar matricea care-l conţine devine o metaforă trans-semnificativă [1]. Problema este ca cititorul să găsească, în stil propriu, firul roşu ce uneşte fragmentele textului. Inclusiv cel al tuturor textelor unui autor.
Cred că fragmentarismul, prin natura sa, se aproprie de fluxul gândirii. Care nu are nevoie de punctuaţie. Şi atunci fragmentaristul este liber s-o folosească cum vrea, dacă doreşte acest lucru. Inclusiv formatarea textului. Mai puţin însă eludarea celorlalte reguli gramaticale care ar face orice mesaj nereceptabil.
Mulţumesc H. şi cititorilor ei care au avut răbdarea să suporte postarea câtorva dintre textele cărţii şi să le şi acceseze  în număr suficient - comentându-le uneori - pentru a mă încuraja.
------
[1] Sintagma metaforă trans-semnificativă a fost propusă de Cătălin Ioniţă în „Marele Anonim şi metafora trans-semnificativă”, din cartea regretatului G.G. Constandache (coordonator), Destinul. Pluralitate, complexitate şi transdisciplinaritate, Craiova: Alma 2015. Conform autorului, „numim metafore trans-semnificative acele metafore care introduc un cadru în care se pot pune semnificaţii. Metafora trans-semnificativă rămâne metaforă, nu devine mit, dar se sprijină pe sarcina mitică a cuvântului.” Căci spune Blaga: „Întocmai cum diferitele obiecte poartă, fiecare în diversă măsură, o sarcină electrică, tot aşa, şi cuvintele noastre poartă, în diversă măsură, o sarcină mitică”.
 


Comentarii

  • imaginea utilizatorului bobadil
    bobadil

    Ok ... si cat costa fragmentariumul asta al tau Gorune ca sa stiu cand vin sa am banii pregatiti?
    P.S. Profesore, nu exista o 'conotatie probabil infinita' in schimb exista sigur ridicolul.

  • imaginea utilizatorului Sixtus
    Sixtus

    Adevăr grăita-i, fiule! Ai ajuns cumva la concluzia asta când te-ai uitat în oglindă ?
     

  • imaginea utilizatorului bobadil
    bobadil

    Da... (grătărita-i) grătărit-ai gramatica profesore! De la o vârstă încoace bați cratima mai târziu ok oricum să știi că eu prețuiesc fragmentariumul și îl voi achiziționa negreșit dacă nu e prea scump

  • imaginea utilizatorului Sixtus
    Sixtus

    Tie ti-l dau cu dedicatie, ieftin, cu 10 lei, pentru semnătură. Pt. ca postmortem ea va insemna infinit mai mult. Vorba lu’  Mark Twain : Shakespeare a murit, Einstein şi el şi altii asemenea. Si nici eu nu ma simt prea bine. Si asta nu e tot : ti-l dau cu plata pe datorie. Si chiar ca nu e tot : nerambursabila desi nu e din fonduri europene. Gata.
     

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.



Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com


Rețele