Bacoviană

În cer arlechinii împrăştie fum
şi toamna prin ţipăt de corb aiurează,
un vatman tuşeşte albastru şi scrum,
un vis deraiază.

Şi toamna prin ţipăt de corb a urlat,
sicriul din arbori acordă un flaut,
pe străzi, numai oameni cu lutul sculptat,
şi nu mă mai caut.

De-acuma şi umbra se-nchide în om
şi noaptea pe câmpuri gălbui se destramă,
ce bine ar prinde un umăr şi-un rom...
dar corbii tot cheamă.

Mă-nchei pân’ la suflet, e vânăt, e frig,
oraşul, pomelnic anemic şi orb,
şi iarna pândeşte prin ţipăt de corb,
şi nu mă mai strig.


Comentarii

  • imaginea utilizatorului bobadil
    bobadil

    O lectură cât se poate de plăcută, cred însă că titlul țintește poate un pic prea sus.
    Însă, repet, o lectură plăcută, un joc al imaginarului captiv undeva între blestem și burlesc bine așezat în cuvinte

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.


Cine a acordat penițe de aur

bobadil

Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com


Rețele