Coşmar

Pasăre de pradă. Aripi imens deschise. Zbor planat. În cercuri mari. Alungite. Elipsă. Ochii. Două focare. Deşert. Ce se desenează singur jos. Marcând perimetrul. Ce conţine…. . Furnicar în deşertul dinamic. Acolo trebuie să fie. Cercurile se micşorează. Focarele s-au unit. Aerul rarefiat se coagulează. Punctul de fugă planează acum cu acuitate crescută. Zoom. Aici. Feroce pupilele. Taie zimţat. Decupează. S-a pierdut. Pentru moment. Camera o prinde din nou. Focalizează. Ţinta!
*
Ecranul computerului. S-a aprins. Singur. În pat, dorm cu ochii deschişi. Paraziţi. Imaginea se formează încet. Se clarifică. Liniştea implodează. Mã învârt în jurul unei Fete Morgana. Ca un flămând-însetat . Din deşertul somnului meu. Plin de miresme. Absent potolite. Care aşteaptă să se trezească. Dar care simt că potolirea-nepotolirea lor este o altã Fata Morgana. Concretă, atât de concretă! Pe care dacă-o ating, abia atunci devine mai reală, mai adevărată, de nepotolit când îmi scapă. Mă uit, dau târcoale, mă pierd în aceste târcoale… Această Fata Morgana pare indiferentă dar ademenitoare. Aromitoare. De neatins, atingându-mă ca o adiere a unui vis, a unei apariţii fugare în miezul unei zile de vară fierbinte când aerul vibrează.
*
Pe ecran, acum - Vulturul.
*
L-a văzut. Îşi ridică privirea, doi ochi mari, nevinovaţi se uită la el. Doamne, e atâta dragoste în ei! Nu ştie să o spună în cuvinte; dar o spune din ochi, din zâmbetul larg ce se deschide când îl vede, din mâinile ce se întind să îl cuprindă în joacă. Cu tot sufletul. Să-l ţină. Să-l dezmierde. Să i se dea. Neconditionat.
*
Vulturul şi-a strâns aripile. Picaj. Drept la ţintă. Ochiul camerii s-a albit. Apoi se întunecă. Refuză să vadă.
*
Ciocul îmi sfâşie pieptul. Stilet. Ajunge la inimă. O lasă să bată. O priveşte. Se răzgândeşte. Se retrage. Caută alt unghi. Aripile mă înăbuşe. Strig în pâclă. Nu mă aud. În somnul cu ochii deschişi. Văd.
*
Într-un parc. În care sunt singur, înconjurat de o pajişte, tivită, pe margini, cu o părere de lizieră a unei firave împăduriri. Şi, lângă mine, un scrânciob. Care se leagănă abia simţit. Fără să fie atins de nici o adiere a unui fel de boare de vânt. Se leagănă, se leagănă… De vibrarea aerului, a aburilor ieşiţi din pământul încă umed. Încă umed de ploaia care a căzut, sau n-a căzut. Înaitea acestui miez de zi fantastică.
*
În leagăn - acum încep să-i zăresc: pantofii fetiţei care-şi fac, cu încetinitorul, vânt ca leagănul să se mişte - abia simţit. Apoi se conturează ciorapii albi: unul dintre ei, făcut sul, până în buza patofului; celălat - întins, urma elasticului pe pulpa fragedă, de-o frăgezime nefirească. Nefirească pentru că, apoi, spre genunchi, începe să se piardă, dispărând odată cu restul corpului… Al fetiţei care, în acest loc, locul ei preferat de joacă, l-a întâlnit, m-a întâlnit aşteptându-ne. Şi s-a repezit din leagăn să ne întâmpine…
*
În acest loc i-a rămas pe retină ultima imagine. Tocmai acea legănarea nefirească a scrânciobului copilăriei ei netrăite până la capăt. Doar un mic joc. Curmat brusc. Acoperit cu pulberea mătăsoasă a acelei copilării frânte. Ca o mantie ce avea s-o ocrotească de-acum mai departe…
*
Propria mea viaţă. Care începe să se deruleze cu încetinitorul. Cu o secvenţă subliminalã inclusă între pauzele infinitizimale ale unei reclame de prost gust. Secvenţă care mă obsedează. Şi a cărei obsesie n-o pricep decât atunci când derulez spotul reclamei. La o viteză la care timpul aproape că încremeneşte. Şi văd, Doamne, văd! Aceastã secvenţă a propriei copilării. Violată. Ucisã apoi. Cu o atrocitate de neimaginat…
 


camara, reclamă

Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.



Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com