Doctor T

La doctor T,  specialistă  în angiografie, am ajuns printr-o recomandare. Pentru nişte probleme cardiace  extrem de serioase al unei fiinţe dragi mie. Încă de la început am fost şocat. Avea o frunte înaltă şi sprâncene groase, ambele sugerând un fel de duritate, poate mai curând, control asupra sa şi a altora. Imediat însă ce privirea cobora mai jos,  ochii, nasul, obrajii, gura, bărbia exprimau o feminitate debordantă accentuată de silueta zveltă cu mijlocul bine marcat şi un bazin proporţionat. Dar totuşi… totuşi picioarele erau nişte drugi de grosime uniformă, mai degrabă nişte trunchiuri de copac tânăr. În întregime emana însă un farmec şi o anumită atracţie chiar cu vagi conotaţii sexuale. Era de-o eficienţă cu totul ieşită din comun. Am observat-o de-a lungul mai multor întâlniri în cabinetul său când simultan chema asistenta apăsând pe un buton, vorbea la telefon cu pacienţi, scria între timp ceva pe un blocnotes, îmi făcea semn ridicând sprâncenele „asta e, scuze!” şi apoi, dintr-odată revene exact în punctul unde rămăsese convorbirea noastră. De două sau de trei ori, după un timp mai lung sau mai scurt  aşteptând-o, a apărut în cabinet cu o privire triumfătoare, radioasă. Atunci am început să „văd”,  la început să zăresc şi apoi din ce în  ce mai clar,  acea „aură”, cum să-i spun altfel, care-i înconjura corpul cu străluciri şi schimbări de culori jucăuşe de bucurie şi entuziasm. În restul întâlnirilor noastre, când deja o găseam în cabinet, „aura” nu exista. Ultima dată când am observat-o nu m-am putut abţine şi am întrebat-o ce s-a întâmplat. S-a îndreptat spre o planşe de pe perete. Vezi, aici a pătruns cateterul şi a mers, tot mers, până să ajungă în cavitate inimii care mă interesa. Şi am văzut, ei bine, exact ceea ce văzusem perfect în minte înainte de a începe cateterismul. Al treilea ochi ? Am întrebat-o. Spune-i şi aşa dacă vrei. Apoi a ieşit val vârtej. Fusese chemată să asiste la o operaţie ce sta să înceapă. După convorbirea noastră cu „cel de al treilea ochi” discuţiile au alunecat spre ceea ce ne interesa pe amândoi: asupra unor lucruri nevăzute care nu pot fi „văzute” decât în clipe de graţie. Şi astfel de discuţii au început să se prelungească atât de mult încât uneori o aşteptam să termine programul şi ne revedeam într-o cafenea din aproprierea spitalului. Ar fi multe, extrem de multe de povestit despre ce vorbeam în astfel de întâlniri. Doar un singur lucru îl voi spune aici: mi-a zis şi apoi am discutat mult pe  tema asta, că în altă viaţa, pe altă planetă, a fost nici mai mult şi nici mai puţin decât un copac şi că acum în viaţa asta face, atunci când are chef şi controlat, plimbări astrale prin alte lumi extrem de interesante. Controlate  prin antrenament abia după ce a avut instantaneu astfel plimbări care chiar au speriat-o gândindu-se că nu va mai reveni în corp. La ultima noastră întâlnire era un frumos timp de toamnă târzie şi ne plimbam, de astă dată, printr-un parc,  m-a întrebat ce mai făcea acea persoană care făcuse să ne cunoaştem. Nu prea bine, i-am răspuns. Spune-i din partea mea să iasă mai mult afară, într-un parc ca ăsta  de exemplu, să ia o floare şi să se identifice cu parfumul ei, să se dizolve într-un nor devenind picături infime de apă, să îmbrăţişeze un copac…
Acum e primăvară. Mă plimb prin acelaşi parc. Persoana mea dragă e bine. În drum îmi stă un copac tânăr cu încrengături bogate pe care frunzele abia mijite se bucură şi se joacă. Puternic atras îl îmbrăţişez fără să mă gândesc …
De când mă ştiu  port  în mine o dorinţă fierbinte: să se găsească cineva care să mă îmbrăţişeze, să-i simt căldura, sufletul ce pătrunde în mine prin propria-mi coajă ca seva mea să poată înflori ...
 


Penițe

- Pentru a putea acorda o peniță trebuie să fii logat și să fi introdus cel puțin un comentariu sub acest text.
- Nu poți acorda decît o singură peniță unui text. Fie de aur, fie ruginită.



Acțiuni

- Pentru a interacționa cu textul trebuie să fii logat.
- Pentru a putea publica un text aici trebuie să îți deschizi un cont pe Hermeneia.com


Rețele